Tehnicianul campioanei Unirea Urziceni a fost judecat astăzi, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), pentru incidentele de la meciul cu CFR Cluj din Supercupă. Sursa: Codrin Prisecaru
Dan Petrescu nu va putea sta astfel pe banca tehnică a echipei sale la meciurile cu CFR Cluj, din deplasare, şi cu Rapid, de pe teren propriu, din primele două etape ale Ligii I, programate între 31 iulie - 2 august, respectiv 7 - 9 august.
Dan Petrescu a primit din partea Comisiei de Disciplină şi o amendă de 6.800 de lei. Site-ul FRF a scris că măsurile împotriva antrenorului echipei Unirea Urziceni au fost luate pentru "proteste şi injurii la adresa brigăzii de arbitri, la meciul Unirea Urziceni - CFR 1907 Cluj, contând pentru Supercupa României".
"Doar în România se poate aşa ceva"
Mihai Stoica, preşedintele Unirii Urziceni, a aflat vestea suspendării lui Dan Petrescu de la evz.ro. "Câte etape i-au dat? Două? Ce mai e de spus? Doar în România se poate aşa ceva. Să judeci efectul înaintea cauzei. Protestele lui Dan Petrescu au fost justificate. El a protestat ca reacţie la prestaţia sub orice critică a arbitrului Georgian Ionescu şi la faulturile odioase ale fotbaliştilor clujeni", a declarat, pentru evz.ro, Mihai Stoica.
Dan Petrescu a ameninţat că pleacă din fotbalul românesc
La finalul Supercupei, disputată duminică seară, în Giuleşti, şi câştigată la penalty-uri de CFR Cluj, Dan Petrescu a "explodat". Tehnicianul a declarat că este tentat tot mai mult să părăsească fotbalul românesc. Dan Petrescu, care a fost eliminat de "centralul" Georgian Ionescu pentru proteste, a invocat faptul că e vânat de arbitri.
Deac stă o etapă
Dan Petrescu nu a fost singurul suspendat după meciul din Supercupa României. Clujeanul Ciprian Deac va fi nevoit să urmărească din tribu