În urmă cu 20 de ani, Ceauşescu ne spunea că trăim din ce în ce mai bine, deşi alergam cu limba scoasă după o sticlă de lapte, un kil de oase sau trei gheare de pui. Iar statisticienii lu’ Ăl Bătrân ne serveau cifre imbatabile: atâtea tone de grâu la hectar, atâtea producţii-record, atâta mezel pe cap de locuitor. Puteai să mai spui ceva? Erai fericit că-ţi chiorăie maţele în lanul cu ştiuleţi de-un cot, în vreme ce nesimţiţii ăia de occidentali se dădeau sătui deşi raportau producţii de trei ori mai mici.
Traiul bun din cifre a continuat şi după ce Ăl Bătrân a fost umplut cu plumb, la tragerea extraordinară de Crăciun. În anii ’90, statisticienii regimului ne informau că trăim nesperat de bine, în vreme ce băncile decedau programat, leul se ducea la vale, iar ţara se umplea de şomeri, confirmând pronosticul lui Nea Nicu în călătoria spre zidul de la Târgovişte.
Că în România se minte temeinic şi organizat – nicio surpriză. Pân’ la urmă, mulţi mâncători de rahat de pe vremea Împuşcatului continuă să umfle cifrele nivelului de trai, sperând pesemne că astfel li se va umfla şi lor portofelul în ziua de leafă.
Dar să te trezeşti tu, Uniune Europeană, să spui, în anul 2009, că pensionarul român o duce mai bine decât cel britanic sau cel spaniol, asta se poate explica doar printr-o mutaţie genetică! Probabil că specialiştii dibaci de la Bucureşti au migrat mintenaş spre Bruxelles, într-o transhumanţă ce introduce virusul mioritic în inima Europei. Iată cum, după mâncătorii de lebede şi mâncătorii de kebab, atacăm Apusul cu mâncătorii de rahat.
Auzi socoteli la Institutul de Statistică al Uniunii Europene: cică nivelul de fericire al pensionarului continental este dat de procentul celor care trăiesc cu venituri sub 60% din venitul mediu. La capitolul ăsta, noi figurăm cu 19% amărâţi, spaniolii au 28%, iar britanicii -
