Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ochii pe huligani

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Jandarmeria va trata meciul cu Motherwell ca pe unul de risc maxim, astfel că ordinea va fi asigurată de peste 500 de oameni. Steliştii promit că vor fi cuminţi. 1.400 de scoţieni vor face deplasarea în România, urmând ca Peluza Sud din Ghencea să găzduiască cea mai numeroasă galerie străină din ultimii ani. Chiar dacă Valeriu Argăseală şi Gigi Becali susţin că, după incidentele de la meciul tur cu Ujpest suporterii au învăţat lecţia predată de UEFA cu o amendă de 50.000 de euro, autorităţile se pregătesc pentru ce e mai rău!

„Mi-a fost frică să nu ajungem în situaţia în care UEFA să ne excludă din cupele europene, dar suporterii au promis că nu vor mai repeta episoade de genul celui din meciul cu Ujpest cu acel banner. Aşa că m-am hotărât să nu mai închid peluzele, mai ales că şi Bergodi a insistat în acest sens”, a anunţat Becali.

El a fost completat şi de Argăseală: “Eu cred că toată lumea a înţeles gravitatea situaţiei în care ne aflăm. De altfel, suporterii Stelei nu trebuie condamnaţi pentru atitudinea de la Budapesta. Chiar şi observatorul UEFA a remarcat că acolo galeria noastră nu a răspuns provocărilor fanilor maghiari”. Totuşi, reprezentanţii Jandarmeriei susţin că vor trata Steaua - Motherwell ca pe un meci de risc maxim.

„E o partidă cu grad ridicat de risc. Din acest motiv, recomandarea UEFA ar fi ca să nu se mai vândă bilete în ziua întâlnirii, protocol ce a fost însă încălcat de oficialii Stelei la meciul cu Ujpest”, ne-a declarat Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Scoţienii bat toate recordurile

Oficialii lui Motherwell au solicitat 1.400 de tichete pentru jocul de mâine, ceea ce înseamnă că Peluza Sud din Ghencea va găzdui cea mai numeroasă galerie venită din străinătate în ultimii ani. Comparativ, anul trecut, turcii de la Galatasaray au fost susţinuţi de ci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 36 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 56 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Elena Lasconi este noul președinte al USR

Adevarul acum 16 minute
Elena Lasconi este noul presedinte al USR, după cele doua zile de alegeri interne.

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 48 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 2 ore
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°