Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se poartă la iarnă

Publicat in Jurnalul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Am citit pe un sait de femei deştepte, frumoase şi cu o carieră fulminantă de succes că la iarnă "toată lumea" o să poarte animal printul ca la balamucu' vesel. După capu' ştirii venea, cum probabil aţi intuit, trupul ei. În trupul ştirii am citit nişte oferte de la nişte magazine care vând pantofi din piele de şarpe şi poşete din piele (sau blană, sau ce-o fi aia) de leopard.

După aceea, după cum, probabil, aţi intuit, am văzut o proastă îmbrăcată în rochie care avea imprimeu de leopard pe ea şi stătea cu mâna-n şold, ca la piaţă. Hm!

Nu trebuie să te dea inteligenţa pe-afară ca să-ţi dai seama că mai degrabă ăştia sunt disperaţi să-şi vândă marfa proastă din magazine şi au făcut contract de publicitate cu saitu' ăsta şi au plătit-o pe una să facă o ştire banală de genul "toată lumea o să poarte asta, deoarece e supertrendy", ca să se-ngrămădească toate proastele la rafturile magazinelor, să le salveze de la faliment. Zic. Parcă şi văd la iarnă o stradă plină de piei de şarpe şi blănuri de leopard urcându-se şi coborându-se din autobuze, tramvaie, autoturisme, ieşind cu punguţa cu pâine de la magazinul non-stop de unde-şi cumpără câteva nimicuri zilnice. Parcă le văd cum alunecă pe gheaţă şi se dau cu cracii-n sus, cu toată blana lor de leopard şi se murdăresc pe blăniţă şi le pare rău, dar se ridică demn şi par că nu le pasă şi merg mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum e normal să vii pe jos, să te tăvăleşti în jeg şi pe urmă să te ridici şi să mergi mai departe. Pe de altă parte! Câţi leoparzi tre' să ucizi ca să le-mbraci pe toate proastele în tendinţe dintr-o ţară snoabă şi săracă, aşa ca asta a noastră? Pe de altă parte! La cât au demonstrat oamenii că pot fi de animale, nu m-aş mira să văd peste puţin timp leoparzi crescuţi în baterii, ca pe chinchille sau, uai nat, ca pe găini, doar pentru satisfacerea nevo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 33 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Tânără însărcinată, bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Femeia a ajuns la spital

Ziare.com acum 15 minute
Doi jandarmi aflați în timpul liber au intervenit sâmbătă noapte pentru a salva o tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti. Jandarmii au fost alertați de ţipetele femeii. ”O noapte de sâmbătă, una de timp li

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 2 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

Examenul de Bacalaureat începe luni cu proba orală la Limba şi literatura română

G4Media acum 37 minute
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română – oral, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probe

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum o ora
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Încă o maşină răsturnată în Timiş, cu un şofer beat. Un bărbat a ajuns la spital

Press Alert acum 30 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, duminică, pe o stradă din localitatea timişeană Giroc. O maşină condusă de un şofer beat s-a dat oeste cap, iar un pasager a ajuns la spital. Un accident similar a avut loc, tot astăzi, pe DJ 592B din Timiş. „Un

Clotilde Armand: Eu cred cu tărie că acum este momentul unui restart profund al USR

Mediafax acum o ora
Clotilde Armand propune un „restart profund” al USR. Ea a publicat un mesaj pe Facebook prin care susţine că le răspunde celor care au întrebat-o care este pasul următor pentru ea şi pentru partid. Armand a pierdut alegerile pentru Sectorul 1, deşi

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°