Pieţele agroalimentare din Bacău nu au nici până la această oră autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare, fapt recunoscut şi de Constantin Curcudel, administratorul pieţelor. Sursa: Olimpia Filip Deoarece în spaţiul destinat vânzării produselor lactate temperatura este mult prea ridicată, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău a decis închiderea zonei până la remedierea problemelor.
Nici Piaţa Centrală, nici Piaţa Sud nu au obţinut până în acest moment autorizaţia sanitar-veterinară de funcţionare. În ciuda avertismentelor date de DSVSA Bacău, spaţiile unde se comercializează brânzeturi nu respectă cerinţele impuse pentru depozitarea şi comercializarea produselor.
„În 2008 am făcut de două ori adrese către Administraţia Pieţelor, privind cerinţele, în vederea autorizării a acelor spaţii. Am repetat aceleşi adrese în 2009, tot de două ori. Ba mai mult, la Paşti au fost sancţionaţi cu 1.000 de lei. Nu au făcut nimic în acest sens. Le-am explicat care sunt cerinţele de igienă şi sănătate impuse. Au fost instruiţi", susţine Gheorghiţă Vlad, şeful Biroului de Igienă din cadrul DSVSA Bacău. Lipsesc vitrinele frigorifice
În plus, instalaţia de climatizare din Piaţa Centrală este subdimensionată şi, din cauza caniculei, conducerea DSVSA decis închiderea zonei unde se comercializau brânzeturile, iar comercianţii au fost nevoiţi să plece cu tot cu mărfuri acasă.
„Pieţele agroalimentare nu dispun de echipamente frigorifice care să asigure o temperatură corespunzătoare păstrării şi comercializării produselor alimentare. Am închis piaţa de brânzeturi pentru a evita apariţia unei toxiinfecţii alimentare. Prin urmare, comercializarea brânzeturilor în Piaţa Centrală este acum interzisă. Va fi posibilă doar după emiterea autorizaţiei sanitar-veterinare", a declarat Alin Iordănescu, director D