Despre Uniunea Euro-peană ni s-a spus în mod repetat că reprezintă singura şansă a popoarelor europene de a supravieţui într-o lume dominată de puterea militară a SUA, de monopolul asupra resurselor energetice deţinut de Federaţia Rusă şi de spectaculosul avânt economic înregistrat de marile naţiuni ale Orientului Îndepărtat, precum China, Taiwan sau Japonia. Românii au privit cu speranţă umilă şi cu supuşenie la Uniunea Europeană, aşa cum strămoşii lor priveau la

Înalta Poartă, la Curtea de la Viena, la Cancelaria Berlinului sau la Kremlinul Uniunii Sovietice. Au aşteptat de la Uniune împărţirea dreptăţii, o bunăstare materială dobândită rapid şi facil, ridicarea unui fel de rai al fericirii pe pământul românesc. La 1 ianuarie 2007, românii au salutat cu mare bucurie

aderarea României la UE. Anii de jaf, de nedreptate, de minciună la care fuseseră condamnaţi de politicienii autohtoni, după momentul Decembrie 1989, se încheiau, deveneau doar o amintire tristă. Aşa au crezut românii! Au crezut şi s-au înşelat.

În iulie 2009, la aproa-pe doi ani de la aderare, situaţia ţării este parcă mai nenorocită ca niciodată. Politicienii au renunţat la orice umbră de bun-simţ şi se luptă în văzul lumii pentru bucăţile rămase din cadavrul ţării, justiţia şi-a consacrat funcţia de prostituată de serviciu, făcându-i scăpaţi de pedeapsă „pe bandă rulantă“ pe politicienii penali sau pe afaceriştii care stau în spatele partidelor, economia este controlată de câţiva „moguli“, „baroni“, „băieţi deştepţi“, iar jaful la care este supusă agravează efectele crizei financiare în care se chinuieşte ţara. Românul de rând nu mai crede în nimeni şi în nimic şi trăieşte de pe azi pe mâine, singura însoţitoare fiindu-i frica. Frica de şomaj, frica de boală, frica de sărăcie, frica pentru viitorul propriei familii. Un sondaj Eurobarometru realizat în perioada mai-iunie 2009 ne demon