Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 400 de jandarmi la Steaua-Motherwell

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

Peste 400 de jandarmi bucureşteni vor asigura măsurile de ordine la meciul Steaua - Mothewell FC, ce se va disputa, joi, de la ora 20.45, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa.

Jandarmii vor asigura condiţiile de securitate pentru participanţii la această manifestare sportivă şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice, atât pe traseele de afluire şi defluire, cât şi în incinta arenei sportive, potrivit Jandarmeriei Bucureşti.

Potrivit datelor furnizate de FC Steaua Bucureşti, pentru acest meci au fost puse în vânzare 25.000 de bilete, însă sunt aşteptaţi aproximativ 16.000 de spectatori, accesul în arena sportivă făcându-se numai pe bază de bilete şi invitaţii.

De asemenea, echipa Motherwell a solicitat un număr de 1.400 bilete, dar oficialii scoţieni apreciază că vor face deplasarea la Bucureşti numai 500 suporteri, dintre care 100 au sosit deja, miercuri, cu acelaşi avion cu care a venit echipa.

Dispozitivul de control acces în stadion, îndrumare şi supraveghere a suporterilor este asigurat de agenţi ai unei firme private de securitate, accesul publicului în stadion fiind permis începând cu ora 18.45, prin sistemele automate, instalate la punctele de acces pe bază de invitaţii la Lojă (poarta C) şi bilete la Fotolii (porţile A şi E), Tribuna Oficială (porţile B şi D), Tribuna I (porţile F, D, B şi S), Peluza I (porţile O, P şi R), Tribuna a-II-a (porţile K, L, M şi N) şi Peluza a-II-a (porţile J, I şi G).

Accesul cu maşini va fi permis numai prin porţile 3 şi 4, pe baza tichetelor de acces tip Parking.

Jandarmeria Bucureşti aminteşte că Legea nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, interzice spectatorilor să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde (indiferent de gramajul amestecului pirotehnic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Plan roşu activat: Accident între un camion şi un autocar cu 56 de pasageri în judeţul Sibiu

Mediafax acum 16 minute
„Plan Roşu activat în judeţul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieşit în afara părţii carosabile pe DN 1 pe raza localităţii Porumbacu de Sus. Începând cu ora 07:00 a fost activat planul roşu de intervenţie. Din pri

Meteo. Capitala şi şapte judeţe, sub Cod portocaliu de caniculă

Mediafax acum 16 minute
Luni este valabilă o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. „Temperatur

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Azi încep alegerile pentru un nou preşedinte al USR

Mediafax acum 34 minute
Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul, anunţă formaţiunea. Lista candidaţilor vali

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 10 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Restricții de tonaj pe drumuri naționale și autostrăzi, din cauza caniculei

Adevarul acum 32 minute
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) impune, luni, restricții de tonaj pe mai multe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor externe, relatează Agerpres.

Radu Tudose, patronul firmei de lactate din Ibăneşti, a murit ca un erou. Bărbatul a încercat să-și salveze angajații căzuți într-un bazin de decantare

Cancan acum 10 ore
Radu Tudose a fost patronul firmei de lactate din Ibăneşti, locul unde în ziua de Rusalii s-a produs o adevărată nenorocire. Bărbatul s-a stins din viață în încercarea de a-și salva angajații. Doi muncitori au murit, iar un altul a ajuns în stare gr

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 13 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 11 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Vremea

București
acum

24°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

18°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°