Anunţul surpriză făcut de Michael Schumacher, care va pilota din nou în Formula 1 pentru Ferrari, face parte dintr-o serie de reveniri celebre ale unor vedete din lumea sportului, cel mai recent exemplu fiind cel al lui Lance Armstrong. Nu toate revenirile însă s-au încheiat la fel de fericit. Iată un top al celor mai spectaculoase reveniri, fericite sau nu, din sportul mondial:
1. Michael Jordan – baschet, două reveniri (1995 şi 2001)
Fără îndoială omul care a bulversat lumea sportului mondial prin anunţurile sale de retragere sau revenire. Cea mai spectaculoasă întoarcere pe terenul de baschet a fost cea din 1995 când a spus doar atât: „I’m back”, iar cuvintele sale au făcut imediat înconjurul lumii. După cele trei titluri NBA câştigate cu Chicago Bulls între 1991 şi 1993, au mai urmat alte trei între 1996 şi 1998. Cea de-a doua sa revenire nu a fost la fel de fericită. În 2001, la 38 de ani, Jordan a îmbrăcat tricoul echipei pe care o manageria, Washington Wizards. Deşi a stabilit noi recorduri, fiind, în 2003, singurul jucător de peste 40 de ani care marca peste 40 de puncte, în cele două sezoane petrecute pe teren pentru Wizards nu a reuşit să ajungă în playoff-ul NBA.
2. Muhammad Ali – box, o revenire (1980)
Considerat cel mai mare boxer al tuturor timpurilor, sau cum el însuşi s-a proclamat „The Greatest Ever”, a revenit în ring după o pauză de un an, în 1980. Dar era deja evident că nu mai putea „zbura ca un fluture sau înţepa ca o albină”. După ce pierduse doar trei meciuri dintre cele 59 ale carierei, la revenire, Ali a pierdut de două ori la rând, primind pentru prima oară un KO tehnic. Mulţi fani ai boxului au fost dezamăgiţi de imaginea unui Ali înfrânt, după ce ani de-a rândul îl aclamaseră pentru invincibilitatea sa.
3. Lance Armstrong – ciclism, două reveniri (1999, 2009)
De şapte ori câştigător al turu