Un aspect ciudat si ingrijorator al politicii globale actuale este confuzia dintre negocieri si rezolvarea de probleme. In conformitate cu o planificare stabilita in decembrie 2007, avem la dispozitie sase luni pentru a ajunge la Copenhaga la un acord global in problema schimbarii climei. Guvernele sunt angajate in eforturi masive de negociere, dar nu depun acelasi efort pentru a rezolva problema. Fiecare tara se intreaba: "Cum pot sa fac eu cat mai putin si sa-i conving pe ceilalti sa faca ei cat mai mult?". De fapt, intrebarea ar trebui sa sune asa: "Cum putem sa cooperam pentru a ne atinge scopurile comune cu costuri minime si beneficii maxime?".
Poate ca suna la fel, dar nu este asa. Combaterea schimbarii climei presupune reducerea emisiilor de carbon provenite din combustibilii fosili, ceea ce implica, la randul sau, schimbari de tehnologie, dintre care unele exista, iar multe trebuie inca dezvoltate. De pilda, daca vrem ca centralele pe carbune sa ramana o componenta majora a mixului energetic, acestea ar trebui sa capteze si sa stocheze emisia lor de CO2, un proces numit "captarea si sechestrarea carbonului" sau, pe scurt, CCS (acronim derivat de la denumirea in limba engleza – n. trad.). Dar aceasta tehnologie nu a confirmat inca.
In mod similar, trebuie sa restabilim increderea publicului intr-o noua generatie de centrale nucleare, mai sigure si mai atent supravegheate. Vom avea nevoie de noi tehnologii pentru a capta la scara larga energia solara, eoliana si geotermala. Am putea incerca sa folosim biocombustibilii, dar numai in forme care nu dauneaza rezervelor de hrana sau mediului inconjurator.
Lista continua. Trebuie sa crestem eficienta energetica prin "cladiri verzi" si aparate electrocasnice cu consum energetic redus. Este nevoie sa trecem de la masinile dotate cu motoare cu combustie interna la cele hibride, hibride p
