» Pe fondul diagnosticului FMI ca "situatia economica s-a inrautatit", Traian Basescu solicita concedierea a 20% din functionari, dar mai are rabdare cu certurile coalitiei.
» Oficialii FMI si CE au anuntat dublarea deficitului bugetar si a caderii economiei in acest an de la circa 4% la 8%.
Intr-un interviu acordat postului public de radio, Traian Basescu i-a cerut premierului sa treaca urgent la diminuarea aparatului de stat "exagerat de mare", prin "trimiterea in somaj a unui numar mare de functionari inutili". El constata ca "s-a apropiat funia de par". "Fratilor, luati numarul de angajati de acum si reduceti-l cu 20%", li s-a adresat el ministrilor. Interventia presedintelui vine dupa ce misiunea de evaluare a FMI a constatat ca prabusirea economiei romanesti va fi mult mai drastica in 2009 decat se preconiza in martie, cand s-au purtat discutiile pentru imprumut. seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ieri ca FMI este dispus sa fie flexibil, "deoarece situatia economica s-a inrautatit".
FMI trece de la discutii tehnice la "o intalnire politica"
Misiunea FMI si-a extins, de altfel, aria de negociere spre zona politica a coalitiei, fara sa se mai limiteze la premier si la ministrii implicati. Miercuri seara, ministrii Pogea si Blaga de la PDL, Dan Nica si Constantin Nita de la PSD, dar si latura strict politica a coalitiei, reprezentata de Roberta Anastase, respectiv Viorel Hrebenciuc, au avut "o intalnire politica" cu expertii FMI. Potrivit unui oficial prezent la discutii, "estimarea FMI privind evolutia economiei in 2009 arata o contractie economica dubla fata de martie, adica 8% din PIB, ceea ce inseamna ca si deficitul bugetar va sari peste 8%". Traian Basescu nu intra in astfel de estimari, dar anticipeaza ca "nu vom putea sa ne indeplinim parametrii fixati in acord (…). Cel mai serios motiv es