Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai grav accident, „ingropat" la Parchet

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 1 august 2009 ·

# Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere au trimis dosarul la Parchetul Judecătoriei Constanţa

La mai mult de un an de când s-a petrecut tragedia, dosarul celui mai grav accident din ultimii zece ani, de pe DN 2A, încă nu a ajuns în instanţă, iar vinovaţii sunt departe de a fi traşi la răspundere. În prezent, ancheta pare că s-ar fi împotmolit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Concret, este vorba despre evenimentul rutier în urma căruia aproape 40 de adulţi şi cinci copii au ajuns la spital, după ce un Audi Q7 a intrat într-un microbuz supraîncărcat, în dreptul reprezentanţei Bavaria. Accidentul s-a petrecut anul trecut, pe 29 iulie, în jurul orei 12.00, şi, conform anchetatorilor, a fost provocat de şoferul autoturismului Q7, Viorel Cobzariu, care a tăiat linia continuă, dat fiind că se grăbea să ajungă la ferma pe care o avea în zonă. Privit din perspectiva numărului de persoane care au fost rănite în urma impactului, accidentul a fost catalogat drept cel mai grav din ultimii zece ani. În total, patru maşini şi un microbuz au fost implicate în tragedie. Nenorocirea a început când şoferul a încetinit să facă stânga şi a fost lovit de un Opel Astra care venea din spate. Bolidul a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un microbuz plin cu oameni, care circula pe traseul Medgidia-Constanţa.

Rutiera a terminat ancheta

În urma impactului deosebit de puternic, autobuzul a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-un şanţ, după ce a trecut milimetric pe lângă un copac. Autoturismul Audi Q7 a ricoşat după coliziunea cu microbuzul şi s-a izbit de un Renault Megan. La rândul lui, Opelul care intrase iniţial în Audi a fost lovit şi el, tot din spate, de un Chevrolet. La faţa locului s-au deplasat efectivele Serviciului Poliţiei Rutiere, 11 ambulanţe şi mai multe echipaje de descarcerare. După mai multe ore, bi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Covaci, internat din nou în spital. Mesajul transmis de colegii de la Phoenix

Press Alert acum 32 minute
Foto: arhivă „Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou la spital. „Bună dimineața! Vă rugam, acum o vreme, să considerați informațiile oficiale, p

Accident cu mai multe persoane rănite în judeţul Sălaj. A fost activat planul roşu de intervenţie

Mediafax acum o ora
UPDATE Conform ISU Sălaj, accidentul s-a produs între două autoturisme şi au fost implicate 12 persoane. 7 persoane au fost duse la UPU Zalău. Celelalte persoane implicate nu au avut nevoie de transportul la spital. ŞTIREA INIŢIALĂ Şase persoane sun

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum o ora
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 2 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Dispariţia unui bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania, anunţată după mai bine de un an şi jumătate de când nu a mai putut fi contactat de familie

News.ro acum o ora
Un bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania şi cu care familia nu a mai putut lua legătura încă din octombrie 2022, este căutat de poliţişti. Aceştia au anunţat, vineri, care sunt semnalmentele bărbatului. ”Poliţiştii botoşăneni efectuează v

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum 20 minute
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Dosarul Vlad Pascu, nou termen la Judecătoria Mangalia / Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Pascu ar urma să fie prezent în sală / Tatăl tânărului ucis: Merită măcar 15 ani de închisoare

News.ro acum 39 minute
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum 57 minute
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

VIDEO S-a deschis Transfăgărăşanul. Mesajul drumarilor: atenţie la urşi!

Mediafax acum o ora
„Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă”,

Vremea

București
acum

29°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°