Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruinat

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 1 august 2009 · ·

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a reconfirmat ieri sancţiunea în "dosarul Mutu": românul trebuie să plătească lui Chelsea despăgubiri de 17 milioane euro pentru "Scandalul cocaina"

Aflat în cantonament cu Fiorentina, Adrian Mutu se antrena ieri dimineaţă, la San Piero a Sieve, cînd a aflat teribila veste: Tribunalul Arbitral Sportiv (TAS) i-a respins apelul în "dosarul Chelsea" şi a reconfirmat sancţiunea de 17 milioane de euro reprezentînd despăgubiri către clubul londonez!

"Negru de supărare"

"Jucătorul era negru de supărare", a notat presa italiană despre primele reacţii ale internaţionalului român. La finalul şedinţei de pregătire, "Briliantul" a fost consolat de preşedintele Andrea Della Valle, care l-a dus cu propria maşină de la teren la hotel.

Aici, la puţină vreme după comunicarea sentinţei, Mutu s-a întîlnit deja şi cu echipa sa de avocaţi italieni, care a început să structureze strategiile viitoare pentru a-l scăpa pe fotbalist de cea mai drastică amendă din istoria fotbalului mondial.

Recurs la Tribunalul Federal

Mai bine de trei ceasuri a durat întrevederea dintre părţi. Şi concluzia: următoarea cale de atac, în termen de 30 de zile, va fi la Tribunalul Federal de la Lausanne, ultima instanţă sportivă care se va pronunţa asupra speţei.

Apărătorii lui Mutu trebuie să găsească un viciu de procedură în judecata de la TAS, aceasta fiind singura posibilitate de a face recurs împotriva hotărîrii anunţate ieri.

Scapă dacă se lasă de fotbal!

Dacă fotbalistul va pierde şi la Tribunalul Federal, pedeapsa va deveni executorie! Prin FIFA şi federaţia italiană, Fiorentina va fi obligată să-l someze pe Mutu să plătească, eventual prin reţinerea unor sume din salariul de două milioane de euro pe care atacantul îl are la "viola".

Media britanică avansează însă şi două sc

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 48 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 41 minute
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum 33 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 44 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 28 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 4 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°