Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Rasnita a fost suspendat

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 1 august 2009 ·

Primarul Mircea Gutău a declarat, la ieşirea de la şedinţa Consiliului de Administraţie al CNOE, că directorul-coordonator Lucian Râşniţă şi antrenorii Ion Belu şi Costel Oprea vor fi suspendaţi din funcţie în urma scandalului sexual declanşat la Râmnicu Vâlcea. Fostul tehnician al grupării feminine CS Tomis declara, ieri, că el le va acţiona în instanţă pe cele trei sportive care „au făcut afirmaţii mincinoase" şi pe jurnalistul Florin Caramarov de la cotidianul Prosport, pentru calomnie. „Mi-am angajat un avocat şi pot spune că, în faţa Consiliului de Administraţie, pot veni şi eu cu dovezi care să îmi apere imaginea. Înregistrările audio sunt de un montaj ieftin. Din 17 ianuarie, de când Andreea Molnar Adespii spune că eu am atentat la pudoarea ei, şi până astăzi, ce a păţit de nu a făcut reclamaţii?", declara, în urmă cu două zile, Râşniţă. Scandalul mediatic a început marţi, când cotidianul Prosport a dezvăluit că trei sportive l-au denunţat pe Râşniţă, pentru hărţuire sexuală, la directorul Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea, Ion Florescu, care a dus plângerile mai departe, la preşedintele CNOE, primarul Mircea Gutău.

Primarul Mircea Gutău a declarat, la ieşirea de la şedinţa Consiliului de Administraţie al CNOE, că directorul-coordonator Lucian Râşniţă şi antrenorii Ion Belu şi Costel Oprea vor fi suspendaţi din funcţie în urma scandalului sexual declanşat la Râmnicu Vâlcea. Fostul tehnician al grupării feminine CS Tomis declara, ieri, că el le va acţiona în instanţă pe cele trei sportive care „au făcut afirmaţii mincinoase" şi pe jurnalistul Florin Caramarov de la cotidianul Prosport, pentru calomnie. „Mi-am angajat un avocat şi pot spune că, în faţa Consiliului de Administraţie, pot veni şi eu cu dovezi care să îmi apere imaginea. Înregistrările audio sunt de un montaj ieftin. Din 17 ianuarie, de când Andreea Molnar Adespii spune că e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Europarlamentare 2024. Care sunt judeţele fruntaşe şi cele codaşe privind prezenţa la urne, ora 18:00. Două judeţe se apropie de o prezenţă de vot de 50%

Mediafax acum 14 minute
Duminică, 9 iunie 2024, au loc alegerile europarlamentare şi cele locale, comasate într-un singur tur. 18 milioane de cetăţeni români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege viitorii reprezentanţi în Parlamentul European. Sudul ţării este fruntaş p

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum o ora
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum o ora
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 8 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 2 ore
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Narendra Modi a depus jurământul pentru un al treilea mandat de premier al Indiei

G4Media acum 37 minute
Narendra Modi a depus duminică jurământul în calitate de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat, dar va avea o marjă de manevră limitată după ce Partidul său Bharatiya Janata (BJP) nu a reușit să obțină majoritatea absolută în alegerile

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Război în Ucraina, ziua 786. Kievul a lovit, în premieră, un avion de luptă rusesc de ultimă generaţie

Press Alert acum 3 ore
Forțele ucrainene au lovit pentru prima dată un avion de luptă rusesc Sukhoi Su-57 de ultimă generație. Avionul se afla într-o bază aeriană din interiorul Rusiei, a anunțat duminică agenția de informații GUR de la Kiev. Pentru a confirma lovitura, u

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°