Carmen Bejan e o premiantă care a intrat la facultate cu 9,90, iar Raul Florea e absolvent de seminar teologic. Clientul, un rom bogat, trebuia să plătească 500 de euro pentru o partidă de sex normal şi oral
Ucis cu 50 de lovituri de cuţit şi tranşat de doi studenţi la Medicină înainte cu o zi de a împlini 65 de ani – aceasta a fost soarta lui Schrottu Trifu, „respectat de toţi ţiganii din Timişoara, dar şi de români”. Bărbatul şi-a găsit sfârşitul în noaptea de vineri spre sâmbătă în una din camerele căminului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, după ce a dat anunţ în ziar că este „un domn generos” cu tinerele dispuse la o partidă de sex. Aşa a ajuns să o cunoască pe Carmen Bejan, originară din Ineu, studentă la Medicină, „o fată cuminte, premiantă din clasa întâi şi până-n a doişpea, care a intrat la facultate cu 9,90”, după spusele propriilor părinţi. Legătura dintre cei doi a fost făcută de Raul Florea, prietenul tinerei de vreo patru luni, care a sunat să vadă dacă oferta lui Trifu este serioasă.
Ulterior, discuţiile au fost continuate de studentă care şi-a dat întâlnire în camera de cămin cu clientul, care trebuia să plătească 500 de euro pentru o partidă de sex normal şi oral. Nu au mai ajuns să-şi ducă la bun sfârşit înţelegerea pentru că s-a întâmplat ceva. De aici, variantele celor doi tineri diferă. Carmen Bejan a susţinut în faţa anchetatorilor că era dezbrăcată în momentul în care prietenul ei a intrat în cameră de pe hol, s-a repezit la bătrân şi l-a înjunghiat cu un cuţit de mai multe ori în piept. Raul Florea o acuză pe studentă că ea a fost cea care a înfipt cuţitul cu lama de 16 centimetri în client deoarece acesta a refuzat să o plătească înainte. Ulterior, victimei i-a fost băgat un căluş în gură, iar mâinile i-au fost legate cu bandă adezivă. Pentru a scăpa de cadavru, cei doi studenţi au cumpă