Juliano Spadacio (28 de ani), autor al unui gol şi a unei pase decisive, consideră că rapidiştii mai au multe de arătat înainte de a fi consideraţi pretendenţi la titlu
- Juliano, felicitări! Ai început sezonul la fel cum l-ai încheiat, cu gol în poarta Iaşiului.
- Sînt fericit că am marcat, eu sper să o fac în fiecare partidă, dar mai ales etapa viitoare, cu Urziceni. Dacă nu înscriu eu, nu-i nici o problemă. Echipa să cîştige, asta e important.
- Care e secretul? Ai ajuns la 17 reuşite în tricoul alb-vişiniu.
- Mă simt bine aici. Rapid e o echipă mare şi asta mă motivează să joc cît mai bine mereu. Vreau să repet şi sezonul acesta evoluţiile de anul trecut.
- Cum a fost meciul cu Poli Iaşi?
- A durat puţin pînă cînd ne-am acomodat, a fost prima partidă oficială, dar cred că în repriza secundă s-a văzut că avem o echipă valoroasă.
"Trebuie să prindem Europa"
- Ce obiectiv are Rapidul anul acesta?
- Nu mai putem accepta să rămînem în afara Europei, dar eu şi colegii mei ne dorim mai mult. Eu am venit în România să iau titlul, iar anul trecut nu a fost să fie. Vreau să fiu campion şi cred că e un obiectiv realizabil. Totuşi, nu e cazul să ne hazardăm! Şi sezonul precedent am început foarte bine şi apoi am clacat. Trebuie să fim modeşti şi să ne vedem în continuare de treabă.
- Selecţionerul Răzvan Lucescu a fost în tribună. Ai accepta să joci pentru România?
- El a venit să vadă alţi fotbalişti de la noi care ar putea juca la echipa naţională. Dacă mă vrea, eu aş accepta. Am doar un an de cînd sînt aici şi mai am de aşteptat încă doi, aşa am auzit că e legea. Eu îmi doresc să joc pentru «naţionala» voastră, dar cred că e dificil.
Urmărit de Hannover 96
Evoluţiile bune ale lui Juliano Spadacio nu au trecut neobservate nici în occident. Presa din Germania su