Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua ore de razie in „operatiunea Visul"

Publicat in Ziua Constanta, luni 3 august 2009 ·

Aproape 30 de aşa-numite „magazine de vise" din tot judeţul, dar şi din Tulcea, au fost „călcate", într-un interval de nouă ore, de poliţiştii antidrog, jandarmi, comisari ai Gărzii Financiare, inspectori ai Protecţiei Consumatorului şi alte autorităţi.

Acţiunea face parte din Planul de Măsuri Estival 2009 şi a vizat identificarea obiectivelor unde se vând produse ce conţin THC, substanţă prevăzută în tabelul drogurilor de risc. Operaţiunea a început joi seara, în jurul orei 19.00 şi s-a încheiat după nouă ore, timp în care au fost „vizitate" 28 de magazine, de pe raza staţiunilor Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti şi Vama Veche, dar şi din municipiile Constanţa şi Tulcea. Trei indivizi s-au ales cu dosare penale pentru trafic de droguri de risc şi pentru punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri. Unul dintre cei trei este administrator, iar ceilalţi doi sunt vânzători ai unor magazine din Mamaia şi Constanţa. Totodată, comisarii Gărzii Financiare au dispus amendarea contravenţională şi chiar suspendarea activităţii pentru o perioadă de trei luni în cazul mai multor societăţi la care s-au constat nereguli sau abateri de la legislaţia fiscală. Nu în ultimul rând, reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat şi ei amenzi şi au decis oprirea temporară a unor magazine din Costineşti, care nu aveau traduse în limba română indicaţiile pentru mai multe produse. La acţiunea iniţiată de către poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au participat şi comisari ai Gărzii Financiare, jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa, inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa şi inspectori din cadrul Oficiului pent

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 42 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 11 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum o ora
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 23 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 13 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

De 1 Iunie, la Medgidia Artiștii invitați la Ziua Copilului au primit amenințări cu moartea

Ziua Constanta acum 27 minute
Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°