SC Danuro Rent SRL a închiriat parcarea din zona Perla cu zece zile înainte de a se înfiinţa
După cum notam şi într-una dintre ediţiile anterioare, constănţenii dau banii pentru parcare cui nici cu gândul nu gândesc.
Dacă în ediţia anterioară vă prezentam că soţiile a doi dintre cei ale căror nume pot fi asociate cu cel al primarului Radu Mazăre administrează parcările de la Tenis Club Idu şi de la Gară, acum observăm că societăţile care păstoresc aceste locuri nu au nevoie nici măcar de angajaţi. Am pornit din nou prin oraş pentru a vedea cine administrează parcările. Şi, pentru că era început de week-end, am zis să ne încercăm norocul în staţiunea Mamaia. În zona Perla, oprim. Semnul roşu, mare, ne arată că taxa este de 3 lei. Societatea care încasează: SC Danuro Rent SRL. Registrul Comerţului ne spune că în firmă sunt implicaţi doi fraţi cu vârste foarte fragede: 26, respectiv 19 ani. Daniel şi Andrei Turtoi au înfiinţat SC Danuro Rent SRL, cu sediul pe str. Gheorghe Asachi nr. 23A, pe 20 mai anul acesta. ORC-ul spune că firma are ca obiect principal de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Danuro Rent se „mândreşte" cu un singur angajat şi are un punct de lucru în Mamaia, zona Perla. Fix parcarea despre care facem vorbire. Numai că, dacă ne uităm mai atent, observăm că societatea celor doi fraţi deţine parcare conform contractului de închiriere nr. 2 din 15 mai a.c. Cu alte cuvinte, SC Danuro Rent SRL a închiriat parcarea cu zece zile înainte de a se înfiinţa. Acest fapt nu a fost negat nici de Daniel Turtoi, administratorul societăţii. Tânărului nu i s-a părut ciudat că a semnat contractul înainte de a avea firmă, dar nici că are un singur angajat în evidenţele Registrului Comerţului.
„Angajaţii sunt detaşaţi"
Mergem mai departe. Ajungem în zona hotelurilor Golden Tulip şi Palas Pelican. Ved