O furtună puternică, ce a avut loc în această după-amiază, a provocat în pagube înseminate în localitatea Aiud, din judeţul Alba.
Vântul a fost atât de puternic încât localnicii, chiar şi cei în vârstă, au spus că nu îşi amintesc să fi văzut vreodată în viaţă o asemenea vijelie.
Cel puţin 60 de imobile, în special case din cartierul Hepat, dar şi blocuri din cartierele Micro şi Sergent Haţegan, au acoperişurile smulse total sau parţial. Peste 20 de copaci au fost rupţi de vântul puternic, lăsând sute de oameni fără curent. La această oră, reprezentanţii societăţii Electrica lucrează încă pentru realimentarea cu energie electrică a aproximativ 60 de gospodării.
Potrivit primarului din Aiud, Horaţiu Josan, cel mai afectat a fost Liceul Tehnic, clădire aflată în reparaţie capitală. Vântul a luat bucăţi de tablă şi de ţiglă, dar şi o bucată de beton. Din fericire, nu au fost victime.
Trafic îngreunat
Precipitaţiile căzute au provocat inundarea a aproape 20 de străzi, în special în zona Hepat şi spre Aiudul de Sus, iar apa a pătruns şi în subsolurile a zeci de locuinţe.
Din cauza furtunii, traficul pe DN1 în Aiud şi în localităţile învecinate s-a desfăşurat cu dificultate, iar în satul Pănade, comuna Sâncel, o şură a luat foc, cauza probabilă a izbucnirii incendiului fiind un fulger.
O parte din judeţul Alba s-a aflat astăzii, între orele 15.00 şi 17.00, sub atenţionarea de cod galben de fenomene meteorologice periculoase.