La doar o lună de la celebrarea a 30 de ani de activitate a rafinăriei Petromidia, Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Quality Control, companii membre a Grupului Rompetrol, au început pe 3 august, "Summer Internship 2009", un program de practică destinat studenţilor. Rompetrol derulează acest proiect începând din 2003, iar dintre cei peste 250 de studenţi şi absolvenţi înscrişi în acest program, 75 au fost angajaţi în cadrul Grupului.
Prezentată în acest an în cinci centre universitare, Constanţa, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Ploieşti, această oportunitate oferită tinerilor a atras aplicaţiile a peste 2000 de studenţi, dintre care au fost selectaţi în urma interviurilor un număr de 26. De asemenea, au fost urmărite, atât rezultatele şi implicarea candidaţilor pe perioada studiilor cât şi atitudinea acestora şi interesul pentru dezvoltarea unei cariere.
"Numărul foarte mare de aplicanţi ne demonstrează încă o dată că acest program este un succes, nu numai pentru noi ca angajator, cât mai ales pentru tinerii care primesc o şansă de a lucra înca de pe băncile facultăţii într-o companie multinaţională de renume. Obiectivele cheie ale acestui program sunt identificarea unor tineri talentaţi, familiarizarea acestora cu climatul organizaţional şi conceptele noastre de lucru şi mai ales transpunerea în practică a cunoştiinţelor teoretice acumulate în anii de studii. Doresc să subliniez că succesul programului se datorează şi colaborării excelente cu instituţiile de învăţămant care au înţeles importanţa unei astfel de şanse pentru studenţi. Pentru a rasplăti aceasta cooperare Rompetrol va premia şi anul acesta facultatea a caror studenţi vor avea rezultatele cele mai bune cu 50.000 de euro" a declarat Cristinela Budin, director Resurse Umane al Rompetrol Rafinare.
Timp de două luni cei 26 de studenţi, alături de îndrumătorii lor, oameni cu experienţă în domen