Nu rataţi filmul „Marele restaurant“ ce va fi difuzat, împreună cu ziarul „Adevărul“ şi ghidul „Adevărul TV“, la preţul de 10,99 lei. Pelicula face parte din seria „Cele mai bune 10 comedii cu Louis de Funès“ realizate în ceea ce criticii au numit „perioada de aur“ a marelui comic francez.
Apărut în 1966, în acelaşi timp cu un alt film celebru al actorului, „Marea hoinăreală“, „Marele restaurant“ este o savuroasă comedie à la française. Gagurile se ţin lanţ, iar verva comică a actorului (în rolul domnului Septime, patronul elegantului restaurant) duce uneori la limita burlescului.
Acţiunea este simplă, dar cu situaţii ce se schimbă pe neaşteptate şi replici succedate în ritm rapid. În prima parte, rămâne antologic momentul în care Louis de Funès, dorind să formeze un personal stilat şi disciplinat, transformă exerciţiile de servit ale chelnerilor într-un adevărat balet terminat cu un dans rusesc dezlănţuit.
Partea a doua a filmului, în care Septime este bănuit de uciderea şefului de stat sud-american în restaurantul său, este condusă ca o peliculă de acţiune, evident parodic, cu scene ce rivalizează cu isprăvile lui James Bond. Este cazul, de exemplu, al Citroënului căzut în râu şi care îşi continuă drumul ca barcă.