Pe strada Mântuleasa, la numărul 7-9, pe locul fostei şcoli intrate deja în mitologia bucureşteană, urmează să se ridice un turn, de 17 etaje. Încă o zonă istorică bucureşteană protejată e pe cale să fie distrusă. În pofida interdicţiei de a se construi în perimetru clădiri înalte. Edilii aruncă pisica moartă de la unul la altul, arhitecţii se împart în două tabere – cei cu „spirit vizionar“, care vor un Bucureşti dezvoltat „pe verticală“, şi cei care cred că occidentalizarea şi modernizarea Bucureştiului nu trebuie făcute în detrimentul zonelor ce păstrează farmecul vremurilor de altădată; cei care deplîng „fosilizarea“ Bucureştiului şi cei care doresc conservarea clădirilor vechi şi construirea altora în armonie cu acestea. Bucureştenii asistă şi ei, împărţiţi în aceleaşi două tabere, la ruina treptată, încurajată de administraţia oraşului, a cartierelor vechi. În urmă cu cîţiva ani, cînd s-a dărîmat pe nepusă masă şcoala Mântuleasa, mă aflam încă în faza de proiect a doctoratului meu, care este acum în stadiul final. Tema era aleasă – o istorie a străzii Mântuleasa din perspective multiple, via Mircea Eliade şi proza sa scurtă. Au urmat cîţiva ani de documentare la Arhivele Naţionale ale Municipiului Bucureşti, de-a lungul cărora mi s-au dezvăluit, treptat, secretele acestei mahalale bucureştene.
Cine mai rupe azi din gardul Mântulesii?
Cunoscînd pulsul vremurilor în care trăia şi avînd deopotrivă grija propriei mîntuiri, dar şi a intrării în conştiinţa generală, înţeleptul cupeţ Manta, căruia îi aparţineau livezile întinse de pe ceea ce numim astăzi strada Mântuleasa, avîndu-şi acolo şi un rînd de case, a hotărît să ridice o biserică. Murind înainte de vreme, cum o dovedeşte pisania, le-a lăsat pe cele două Mântulese, soră şi soţie, să-şi dispute locul în istorie. Adevărata Mântuleasă, văduva, avea să se îngrijească de toate
