Mesajul a fost trimis. Multumesc!

9.200 de posturi de bugetari vor fi desfiintate

Publicat in Ziua Constanta, joi 6 august 2009 ·

În ziua in care s-a intilnit cu FMI, premierul Emil Boc a anuntat cele mai radicale masuri de reforma bugetara din acest an: eliminarea a 9.200 de posturi, injumatatirea numarului de agentii, precum si initierea unui proiect de standardizare a costurilor in 4 domenii: administraţie publică, asistenţă socială, sănătate, învăţământ preuniversitar.

Standardizarea presupune eliminarea discrepantelor la cheltuielile cu personalul in unitati similare din localitati diferite, dar cu aceeasi populatie. Exemplu: doua spitale din localitati cu aceeasi populatie sa aiba un numar egal de angajati.

„Miniştrii de resort au sarcina ca miercurea viitoare să prezinte calendarul elaborării standardelor de cost cu încadrarea lui în termenul de 30 de zile, pe care l-am stabilit, şi să vină după 30 de zile în Guvern, pentru ca ele să fie aprobate. Aceste standarde vor sta la baza restructurărilor din sistemul public şi de funcţionare a statului", a precizat Emil Boc la finalul sedintei de guvern de ieri.

Premierul Emil Boc a anuntat dupa sedinta de guvern de miercuri ca din cele 226 de agentii guvernamentale vor ramane doar 107, „cu mentiunea ca 33 sunt obligatorii in raporturile cu Uniunea Europeana", a declarat premierul. „Vor fi 9.200 de posturi care se vor desfiinta... se va face o economie de aproximativ 50 de milioane de euro", a explicat Boc.

Toate veniturile proprii ale unor agentii guvernamentale - precum Cadastrul sau Inspectoratul de stat in constructii - vor fi virate la bugetul de stat, si fiecare salariat va fi retribuit cu un salariu corespunzator platii din celelalte structuri guvernamentale, a mai spus Boc.

Din aceasta preluare la bugetul de stat a veniturilor agentiilor guvernamentale va rezulta o economie de aproximativ 100 de milioane de euro, a estimat premierul.

Emil Boc a mai mentionat ca alte 60 de societati comerciale afl

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine era liderul suprem al Hezbollah. Hassan Nasrallah era la conducere de mai bine de 30 de ani, iar predecesorul său a fost ucis tot de Israel

Ziare.com acum 22 minute
Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah confirmă sâmbătă moartea liderului săi Hassan Nasrallah, anunţată de Israel. Hassan Nasrallah era șeful Hezbollah de trei decenii. Liderul mișcării militante șiite islamiste Liban este una dintre cele mai cunosc

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 2 ore
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 4 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Motociclist implicat într-un grav accident, în Sinaia. A fost chemat elicopterul SMURD

Ziare.com acum o ora
Un motociclist a fost accidentat grav sâmbătă, 28 septembrie, pe DN 1, la Sinaia, în zona Izvorul Rece. La faţa locului a fosct chemat elicopterul SMURD Braşov. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în accident sunt implicate u

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 2 ore
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 7 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 3 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 6 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

29°
sâm.

17°/29°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°