Întreg scandalul şi vînzoleala din jurul lui, iscate de activitatea Universităţii Spiru Haret, au repus pe tapet mai vechea discuţie-dezbatere-gîlceavă legată de mult „vorbita“ şi puţin făcuta Reformă a Educaţiei şi Învăţămîntului. Un complex de măsuri şi decizii, care ar fi trebuit, zice-se, să ridice învăţămîntul, educaţia şi cultura Neamului Românesc la alte niveluri. Ca să nu zicem culmi. Europene sau măcar autohtone, pline de duh, de înţelepţire a pruncilor carpatini, dar şi cu un anume tic-tac de eficienţă şi pragmatism. Şi ce avem? Un soi de isterie generalizată, fără contur şi fără finalitate. Toată lumea îşi dă cu presupusul, politicienii au ieşit la rampă şi vociferează fără să clipească. Cum aşa? Foarte simplu! Lapidaritatea expresiei „Cuţit os!“, prin care I.L. Caragiale, fără prea multe diplome, masterate şi doctorate la teşchereaua sa intelectuală, consemna o anume stare de fapt, se repetă cu asupra de măsură. Plutoane întregi de neaveniţi în ale educaţiei şi învă­ţămîntului îşi dau cu părerea şi emit judecăţi de valoare, avansează idei şi scheme despre o presupusă şi mult prea supusă Reformă a Învăţămîntului. Reformă mult trîmbiţată şi de Traian Băsescu, cu care ni se împuie capul de cîţiva buni ani şcolari. Treburile nu mergeau bine nici pe vremea preşedinţilor Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, dar, cu cîte un nume ca Mihai Şora sau Andrei Marga, măcar se păstrau aparenţele unei schimbări în bine. N-a fost aşa, nu are rost să ne reamintim unde ne-am împotmolit şi să repetăm lucruri deja ştiute şi consumate. Ce se în­tîmplă în realitate, pentru că nici ce s-a întîmplat în anii aceştia din urmă, cei de după 1989 nu prea ştim bine. Ştim însă că 100.000 de tineri sau mai puţin tineri au primit diplome de licenţă de la combinatul de învăţămînt şi îngrăşăminte financiare Spiru Haret, iar alţi 300.000 sînt pe cale să absolve o instituţie de învăţ