Nimeni n-a dezlegat misterul, nimeni nu ştie din ce se hrăneşte voluptatea naţională a contratimpului.

Specialiştii n-au descoperit schepsisul acestui „modus operandi” în care românul se grăbeşte când ar trebui să calce atent şi tergiversează când s-ar cuveni să aibă reacţii rapide. Călcatul pe propria umbră a încetat să uluiască.

În fond, dacă tot suntem trişti la horă şi veseli la înmormântare, de ce n-am încurca, la o adică, şi vitezele trecerii noastre prin lume? De ce n-am fi expeditivi când e nevoie de chibzuinţă şi lenţi când se impune iuţeala? Poate că face şi asta parte din profilul nostru. Ni s-a spus de atâtea ori că suntem o ţară fără pereche, încât am ajuns să vedem în toate anomaliile semne de originalitate.

Şi fiindcă într-un asemenea loc până şi literatura umoristică arată diferit, e momentul să salutăm prezenţa în mijlocul nostru a unuia dintre autorii cu adevărat promiţători. Numele lui? Metrorex.

Textele care asigură promovarea acestei regii în rândul umoriştilor de calibru pot fi citite de oricine are curiozitatea în câteva staţii bucureştene, printre care şi Titan. E vorba de acele staţii în care Metrorex plănuieşte înlocuirea scărilor rulante.

Întâmplător, măsura e bună, mai ales că în destule staţii scările rulante funcţionează patru zile şi stau stricate trei. Prima parte a operaţiunii s-a desfăşurat cu aproape trei luni în urmă. Atunci câţiva oameni în salopete au demontat scara veche, au aruncat o foaie de pânză peste locul rămas liber şi s-au retras să sărbătorească.

De nouăzeci de zile nu s-a mai întâmplat nimic, în afară de apariţia a două panouri pe care Metrorex şi-a exersat talentul de autor comic.

Primul e albastru şi găzduieşte următoarea temenea de PR: „În acest loc se va monta o nouă scară rulantă în folosul dumneavoastră. Ne cerem scuze pen