Lenea oamenilor i-a condamnat, printre multe altele, să devină victimele insectelor parazite. Unele sunt relativ paşnice, precum ploşniţele, altele transmit boli dintre cele mai grave, ciuma bubonică în cazul puricelui şi tifosul exantematic, boala mizeriei, purtată de păduchi.
Strămoşii noştri au preferat acum vreo trei milioane de ani să folosească locurile amenajate şi apoi abandonate de gorile drept adăpost. Ei au devenit astfel gazde pentru trei soiuri de păduchi, cei care trăiesc pe pielea capului, cei de corp (mai ales în haine) şi cei care se adăpostesc în părul pubian. Diferenţele depistate în ADN-ul insectelor au dus la o concluzie culturală. Hainele au apărut în urmă cu doar cel mult 72.000 de ani şi cel puţin 30.000.
Bolile transmisibile, ca tifosul exantematic, sunt cunoscute din Antichitate. Epidemia din Atena, asociată cu războaiele din Peloponez (anul 430 î.Hr.) care i-a ucis, printre mulţi alţii, pe marele Pericle şi pe doi dintre fiii acestuia, este atribuită tifosului. Sunt descrise epidemii şi în anul 1083 în Salerno, Italia, ca şi în timpul asaltului spaniolilor asupra Granadei, care aparţinea încă maurilor. Dacă pierderile în bătălii nu au depăşit atunci 3.000 de soldaţi, nu mai puţin de 17.000 au căzut răpuşi de tifos.
O primă descriere ştiinţifică a bolii îi aparţine medicului florentin Girolamo Fracastoro, autorul tratatului De Contagione Morbis. El remarcă faptul că epidemiile apar în timp de război, foamete, mizerie. Cea mai cumplită epidemie de tifos exantematic este legată de primul război mondial. Atunci, între 1918 şi 1922, tifosul a făcut peste 3 milioane de victime printre armatele şi civilii din Rusia, Polonia şi România.
Au urmat epidemiile din cel de al doilea război mondial, care au lovit atât sodaţii, cât şi pe cei din lagărele de concentrare şi exterminare. Invenţia vaccinurilor ş
