Nu inteleg cum bancile pot sa ofere unui ipotetic client, prin programul „Prima casa", o conditie financiara mult mai favorabila decat clientilor sai existenti, deja fideli.
Nu vreau sa fiu inteles gresit, iubesc programul „Prima casa". Toata lumea are de castigat prin aplicarea lui corecta: clientul care primeste un pret bun, pe care si-l poate permite; banca si dezvoltatorii imobiliari care atrag clienti noi, ce pana acum nu se calificau la un credit pentru locuinte; contribuabilul (prin buget) castiga din taxele si impozitele care se strang, fara riscuri prea mari; vanzatorii de produse de folosinta indelungata, bricolaj, mobila, electrocasnice prin intensificarea cererii; angajatii din aparatul de stat care, in fine, invata sa si construiasca, nu numai sa demoleze.
Insa, avantajul imediat il reprezinta presiunea pe care o va pune pe reducerea dobanzilor la creditele pe termen lung deja acordate. Adica, daca bancile isi pot permite la „Prima casa" sa acorde o dobanda la euro de 5% cu garantia statului, iar ING, chiar a precizat ca nici macar nu are nevoie de garantia statului pentru a ajunge la acelasi nivel al dobanzii, cum pot ele justifica dobanzile de 8-10% percepute la creditele deja vandute si pentru care incaseaza dobanzi si rate. In opinia mea, garantia statului nu poate valora in acest moment mai mult de un punct procentual. Este atunci atitudinea lor cinstita? In mod evident nu!
Sigur ca tuturor ne plac marjele, iar o firma nu poate sa se dezvolte, sa fie puternica si sanatoasa fara profit. Totusi, prima regula a comertului (banca desigur este si ea un comerciant) spune ca valorile, si nu valoarea primeaza. Adica nu poti sacrifica cinstea, respectul, increderea de dragul banilor sau a profitului. Clientul pentru creditele actuale pe termen lung este, evident, cu educatia economica peste medie. El stia ca plateste o dobanda exag
