Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fi sau a nu fi primar Mazare

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 8 august 2009 ·

Zilele trecute, în plină nebunie a scandalului în care era implicat primarul Radu Mazăre, unul din apropiaţii mei m-a întrebat, într-o doară, ce s-ar întâmpla dacă brusc Mazăre ar ieşi din peisaj.

Punct ochit, punct lovit. Practic şansele ca o asemenea ipoteză să devină realitate ar fi 50/50. Cum i-am mai vedea pantofii roşii ca focul, verzi sau mov ori sacourile fistichii? Cum ne-am mai amuza de reprezentaţiile artistice în stil grecesc ale edilului şi de curajul acestuia? Şi de show-rile pe care le organizează în fiecare week-end, în care este în centrul atenţiei, negreşit? Ar mai fi Constanţa ori Mamaia la fel cum este acum? Sau din contră, poate ar fi mai bine. Într-o ţară în care se organizează congres internaţional al jurnaliştilor români de pretutindeni şi în care abordăm teme sensibile, sofisticate, mult prea teoretice pentru ceea ce trăim zilnic, precum limbaj - mesaj - libertate, un studiu de caz al primarului constănţean ar fi numai potrivit. Mai ales că, în ultima perioadă, urmând exemplul negativ al unor colegi din viaţa politică autohtonă, Radu Mazăre a uitat că pentru unii el este un model de viaţă şi s-a făcut că nu ştie ce reprezintă sintagma „cenzurare a limbajului". Numai ultima săptămână ne-a dat de gândit serios pe această temă. Ne-a zgâriat la ureche sintagma chiloţilor primarului pe care ANI i-ar fi căutat în 2003 şi pupatul în fund transmis jurnaliştilor de la Hotnews pentru dezvăluirile referitoare la contractele de publicitate de 800.000 de euro acordate prietenilor de la SC Soti Cable Neptun. „Alo, domnu' ziarist care îl pupaţi în fund pe Băsescu, ştiţi ceva? Să mă pupaţi şi pe mine în fund! Contractele mele sunt legale. Asta vă transmit eu la HotNews: să mă pupaţi în fund!". Dacă mie nu-mi place un asemenea comportament, pe care eu, cel care ar trebui să fiu formator de opinie, îl transmit mai departe, cum aş pretinde că citito

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 45 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 29 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 48 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°