Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎN ACEST SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ, Circulaţia pe ocolitoare nu va mai fi restricţionată

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 8 august 2009 ·

Cu toate în urmă cu două zile s-a anunţat că sâmbătă şi duminică circulaţia pe tronsonul II al ocolitoarei va fi restricţionată, pentru a putea fi făcute un ele lucrări de captare a pânzei freatice din zonă, din cauza ploilor care au început de două zile s-a luat decizia amânării operaţiunii. Viceprimarul Miklos Gantz spune că s-a reparat deocamdată porţiunea de carosabil care s-a distrus în urmă cu două săptămâni, iar lucrările la puţuri vor fi realizate după ce se îndreaptă vremea. „Lucrările la instalaţiile de captare a apelor şi drenaj au fost în parte instalate. Mai trebuie făcute racordurile. Sunt lucrări complementare care mai trebuie executate, însă nu vor afecta traficul pe ocolitoare. Şi pentru că sunt lucrări care se rezolvă în şapte-opt ore, dacă este o zi cu vreme frumoasă, traficul nu va fi deranjat mult”, ne-a explicat viceprimarul Miklos Gantz. Reamintim faptul că în urmă cu aproape două săptămâni, pe tronsonul II al ocolitoarei, aproape de intersecţia cu DN 13, o parte a carosabilului a fost afectat. A fost vorba de o văluire provocată de pânza freatică aflată la doar 30 de centimetri adâncime în sol. Constructorii se aşteptau la aşa ceva, dar vroiau să vadă exact care sunt puntele în care trebuie realizate puţurile pentru drenarea apei. Cu toate în urmă cu două zile s-a anunţat că sâmbătă şi duminică circulaţia pe tronsonul II al ocolitoarei va fi restricţionată, pentru a putea fi făcute un ele lucrări de captare a pânzei freatice din zonă, din cauza ploilor care au început de două zile s-a luat decizia amânării operaţiunii. Viceprimarul Miklos Gantz spune că s-a reparat deocamdată porţiunea de carosabil care s-a distrus în urmă cu două săptămâni, iar lucrările la puţuri vor fi realizate după ce se îndreaptă vremea. „Lucrările la instalaţiile de captare a apelor şi drenaj au fost în parte instalate. Mai trebuie făcute racordurile. Sunt lucrări compl

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 48 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 32 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 43 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 32 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Constanța Polițiștii de frontieră pregătiți pentru valori de trafic crescute în punctele de trecere a frontierei de stat de la frontiera cu Bulgaria

Ziua Constanta acum 5 ore
În perioada 21-24 iunie 2024, aproximativ 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor desfășura zilnic activități specifice în punctele de trecere precum și de supraveghere a frontierei de stat. Aceștia vor folosi mijloacele de mob

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°