Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania a trimis 24 de luptatori SPP in Afganistan, pentru alegerile prezidentiale

Publicat in Romania Libera, duminică 9 august 2009 ·

Doua grupuri de protectie ale SPP, respectiv 24 de luptatori, au fost trimise in Afganistan, dupa ce inalti functionari ai ONU au solicitat oficial autoritatilor romane suplimentarea numarului de SPP-isti pentru paza demnitarilor ONU pana in septembrie, in contextul alegerilor prezidentiale, transmite NewsIn.

"In perioada iunie – septembrie 2009, in contextul organizarii alegerilor prezidentiale in Afganistan, Secretarul General al ONU (n.r.: Ban Ki-moon) a adresat presedintelui Romaniei solicitarea oficiala de suplimentare a efectivelor Serviciului de Protectie si Paza, astfel incat, pe durata acestora, in Afganistan isi vor desfasura activitatea doua grupuri de protectie SPP, respectiv 24 de cadre ale institutiei noastre", se arata intr-un raspuns al SPP, remis la solicitarea NewsIn.

Practic, Serviciul de Protectie si Paza si-a dublat numarul luptatorilor din Afganistan, pana in prezent doar 12 cadre SPP fiind detasate in acesta tara. Luptatorii SPP au in Afganistan statutul de functionari internationali ai Organizatiei Natiunilor Unite si se ocupa de securitatea inaltilor demnitari ai ONU impotriva amenintarilor diferitelor grupari insurgente din zona.

Potrivit SPP, in prezent, pe langa cei 24 de luptatori din Afganistan, Serviciul mai are alte 12 cadre militare trimise in Sudan, astfel incat numarul militarilor care desfasoara misiuni de protectie in afara Romaniei este de 36.

Misiunile internationale ale Serviciului de Protectie si Paza au inceput in anul 2004, cand Organizatia Natiunilor Unite (O.N.U.) - Departamentul Siguranta si Securitate a solicitat Romaniei constituirea unei echipe care sa asigure protectia reprezentantului special al Secretarului General al organizatiei in teatrul de operatii din Sudan (UNMIS). "Serviciul de Protectie si Paza (SPP) a fost desemnat sa asigure cu proprii angajati formarea si prega

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum o ora
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum o ora
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 5 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 4 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 6 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Ilfov: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multe persoane s-ar fi luat la bătaie, pe o stradă din Chiajna

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce mai multe persoane s-ar fi luat la bătaie pe o stradă din Chiajna. Agenţii ajunşi acolo nu au mai găsit persoanele implicate, însă ulterior s-au autosesizat, în urma unor probe obţinute.

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 4 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 3 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/18°
mie.

11°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/26°