Dezamăgit că nu a intrat la Universitatea de Arte din Iaşi, pietreanul a urmat şcoala de zidărie şi restaurare. Acum, vinde aproximativ 150 de tablouri anual.
Pe Lucian l-am găsit la „taraba” lui, înconjurat de peisaje mirifice. Copaci bătuţi de vânt, munţi înalţi, căsuţe desprinse parcă din poveşti, toate aranjate pe bucăţi de pânză. Cu o pălărie pe cap, cu ochii ageri şi cu zâmbetul pe buze, pictorul era atent şi la interviu, dar şi la posibilii clienţi care admirau tablourile.
Primul tablou, la opt ani
Tânărul spune că s-a născut într-o familie de artişti şi că a trăit printre uleiuri şi pensule de când era mic. „Tata m-a iniţiat, mi-a arătat calea frumosului”, spune cu mândrie Lucian. A realizat pimul tablou la vârsta de 8 ani. „Era un peisaj de iarnă, o imitaţie a unei picturi de-a tatălui meu. Pentru că el a fost mulţumit, am hotărât să continui să lucrez“, povesteşte artistul.
La Şcoala Nr. 3 din Piatra Neamţ, unde a făcut primele opt clase, bărbatul a fost descurajat de profesorul de desen. „Nu era încântat de lucrările mele şi spunea că nu am nicio şansă să intru la Liceul de Artă. La rugăminţile familiei, am încercat şi am şi reuşit. Am intrat al 15-lea“.
În 1998, la Galeriile Humanitas, a participat la prima expoziţie de grup. „Satisfacţia mea cea mai mare a fost că am făcut pictură abstractă şi că s-au vândut toate tablourile“.
Un eşec era cât pe ce să-i schimbe viaţa. „Am dat la Universitatea de Arte din Iaşi şi nu am intrat. Profund dezamăgit, m-am hotărât să plec din ţară“. Vreo trei-patru ani, bărbatul s-a reorientat. „Am făcut şcoala de zidărie şi restaurare şi mi-am deschis o firmă de construcţii. După 12 ore de muncă silnică executam şi lucrări de pictură comercială. Uşor, uşor am început să am clientelă“, povesteşte Lucian.
Pictura, o afacere de familie
Pasiunea
