Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Adevărul despre camerele tricolorilor din Ungaria

Publicat in Adevarul, luni 10 august 2009 ·

"Adevărul" a pătruns în camerele în care membrii echipei naţionale îşi vor petrece următoarele trei nopţi. Hotelul Ramada Plaza le oferă tricolorilor toate facilităţile de care au nevoie pe timpul şederii acestora în Ungaria.

Cazată în 45 de camere, cuprinzătoarea delegaţie a României a sosit cu o întârziere de o oră la hotel, parcurgând cu tot cu escorta poliţiei cei 25 de kilometri de la aeroport şi până la locul în care s-au cazat. După ce au ajuns, „tricolorii” au fugit la masă, pentru ca apoi să se retragă în camere pentru odihna de dinaintea antrenamentului.

Pentru a vedea galeria fotodaţi click aici...

Camera selecţionerului

Aşa cum se obişnuieşte, Răzvan Lucescu s-a cazat singur într-un apartament spaţios de la etajul trei al clădirii. Aici, Răzvan se poate relaxa în living, acolo unde poate urmări ultimele noutăţi pe plasma dotată cu satelit, iar seara se poate retrage în patul dublu din luxosul dormitor, unde beneficiază de asemenea de un televizor amplasat în perete.

Camerele jucătorilor

Fotbaliştii primei reprezentative s-au cazat în camerele duble, situate în majoritate la acelaşi etaj cu tehnicianul lotului, Lucescu jr. „Tricolorii” îşi pot petrece timpul în faţa laptopului, la biroul cu care este dotată încăperea, sau se pot destinde la o cafea şi o vorbă, la măsuţa de lângă terasă.

Piscina

Dacă obosesc după vizionarea adversarilor, jucătorii pot da o fugă la super piscina interioară, dotată cu patru bazine şi un jacuzzi. Staff-ul hotelului a dat asigurări că în timpul destinderii „tricolorilor”, nimeni nu va mai avea acces la piscină, astfel că jucătorii se vor putea relaxa în intimitate.

Restaurantul

Micuţ, dar cochet, restaurantul hotelului le va asigura membrilor naţionalei un menu diversificat, alcătuit sub îndrumările medicilor şi nutriţioniştilor primei reprezentative.

Sala de fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 27 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 39 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 3 ore
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°