A mai trecut timpul ce a mai trecut şi iar mi-a venit rândul la o vacanţă activă. De aceasta dată în Bulgaria.
Operator de imagine a fost Sandu Pătru, partenerul meu fidel de dezmăţ şahistic. Mijloc de locomoţie, evident, tot trenul. În cele 10 zile ale deplasării am vizitat Sofia, Plovdivul şi Varna. Ba, am poposit şi în renumita vale a trandafirilor, unde se "fabrica" unul dintre cele mai cunoscute articole de export bulgăresc: parfumul. Asta, ca să nu zicem că, fiind în ţara vecină, nu am vizitat şi locul acela, căci de filmat n-am filmat nimic.
Era începutul lui martie şi întreaga vegetaţie era încă pradă somnului hibernal. Cu ceva, ceva tot ne-am ales: o lădiţă de castraveţi uriaşi de la o seră aflată în zonă. Renumiţii zarzavagii bulgari şi-au dovedit dibăcia şi în privinţa legumelor în chestiune. Pe cei mai mulţi castraveţi i-am mâncat aşa cum erau de la mama lor, cu coajă cu tot. Doar câţiva dintre ei au însoţit, pe post de garnitură, gustoasele chiftele bulgăreşti făcute pe grătar, care au alcătuit grosul prânzului nostru zilnic. Erau foarte condimentate. Ca şi cum nu ar fi fost suficient de iuţi, garnitura obişnuită cu care erau servite chiftelele nu era constituită din cartofii prăjiţi sau piure, ci de o porţie zdravănă de ardei iuţi muraţi. Băştinaşii înghiţeau porţii cu adevărat pantagruelice de ciuşti, fără să dea vreun semn că gâtlejurile erau în flăcări.
Speranţa, translatoarea noastră, o doamnă care bătea binişor la porţile celei de a treia tinereţi, era o veritabilă campioană a îngurgitării "otrăvii". Am încercat şi eu marea cu degetul, dar, după o singură muşcătură dintr-un ardeiaş, m-am lăsat păgubaş. Chiftelele aveau ele însele integrată o doză mai mult decât suficientă de ciuşcă. Mă îndoiesc serios că un asemenea meniu este recomandabil pentru persoanele cu hemoroizi. Speranţa ne-a spus r