Pentru a accepta un deficit bugetar mai mare în acest an, experţii Fondului Monetar pun o condiţie: reducerea cheltuielilor publice cu un miliard de euro. Sursa: Mihai Barbu Mediafax
Guvernul va trebui să taie, în următoarele patru luni şi jumătate, cheltuielile publice cu 0,8% din PIB pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar aprobată de FMI.
Asta înseamnă circa un miliard de euro, care, la un calcul sumar, ehivalează cu salariile tuturor bugetarilor pe o lună.
În ciuda veniturilor tot mai mici şi a presiunilor FMI, executivul pare rupt de realitate şi decide să menţină majorarea pensiilor cu 2% de la 1 octombrie.
Salarii mai mici şi personal mai puţin
FMI ne va da în septembrie tranşa a doua în valoare de 1,9 miliarde de euro. Dacă ar fi folosită integral pentru acoperirea deficitului bugetar, suma ar reprezenta aproape în totalitate plata pe o lună a salariilor în sectorul bugetar şi a pensiilor. În 2009, peste 39 miliarde lei, respectiv 7,4% dintr-un PIB estimat la 531 miliarde lei, sunt alocate numai pentru plata pensiilor, în timp ce cheltuielile cu salariile au crescut de la 7,5% la 9% din PIB.
În aceste condiţii, analiştii chestionaţi de EVZ arată că reducerea salariilor şi a numărului de angajaţi la stat este una dintre măsurile principale care trebuie luate. „În aceste patru luni şi jumătate, în ordinea prio rităţilor, văd necesare concediul fără plată, reducerea de salarii, unde e posibil şi legal, precum şi reducerea personalului, de pildă pe cei care au ajuns la vârsta pensionării sau cei care s-au angajat fără testări de limbi străine, calculator etc.”, ne-a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.
Analistul financiar Bogdan Baltazar spune că este inadmisibil ca investiţiile să scadă în primul trimestru, iar cheltuielile cu sal