Când, mai deunăzi, a reiterat angajamentul cabinetului său pentru reforme structurale precum în sistemul salarial public sau în educaţie, premierul Boc a găsit cu cale să precizeze că, din împrumutul extern mamut de 20 de miliarde de euro, doar 5 miliarde de euro sunt luate efectiv de către guvern, sugerând că, în consecinţă, doar pentru aceste 5 miliarde de euro va plăti contribuabilul dobânzi. Grosul împrumutului, a insistat dl Boc, a fost contractat la FMI şi aceşti bani vor merge fără excepţie la BNR ca să elibereze rezervele minime obligatorii către posesorii lor: băncile comerciale. Dl Boc, care a sucit-o între timp cu direcţionarea banilor şi către Ministerul de Finanţe, a pasat însă şi atunci problema de fond: de unde va rambursa până în 2015 BNR cele 13 miliarde de euro care vor veni în principiu de la FMI, precum şi dobânzile aferente? Să fie cumva treaba doar a BNR?!
Poate aşa ar fi, dacă Banca Naţională n-ar fiinţa în România şi deci nu s-ar finanţa, ca orice instituţie publică, pe seama economiei din România. Căci, evident, din cer nu vin bani la dispoziţia Băncii Naţionale. Când Banca Naţională îşi constituie rezerve în valută, ca bani albi pentru zile negre, o face preluând valută de pe piaţă şi dând în schimb lei, chiar dacă leii pe care îi dă sunt tocmai de ea emişi. Nu-i rău ca, din motive de securitate naţională, această valută să ajungă la Banca Naţională, dar este evident că, dacă n-ar fi fost culeasă contra lei de către Banca Naţională, ar fi fost folosită de altcineva din piaţă.
Exploatând conjunctura economică din ultimii 10 ani, Banca Naţională a reuşit să strângă o rezervă valutară consistentă, în normele internaţionale, adică la concurenţa a 5-6 luni de importuri. Jumătate din aceasta era însă constituită din rezerve minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale. Şi, potrivit acordului cu FMI, aceşti bani, respe
