Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falimentul rau-platnicilor, mai greu de obtinut de creditori

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 11 august 2009 ·

Cuantumul minim al creantei a fost majorat de la 10.000 la 30.000 de lei. Pe de alta parte, salariatii care nu si-au primit retributiile pot solicita procedura insolventei impotriva angajatorului, in cazul in care cuantumul creantei este egal cu sase salarii medii pe economie. Agentii economici nemteni isi vor putea recupera mai greu banii de la partenerii de afaceri, in cazul in care se ajunge la solicitarea declansarii procedurii insolventei importiva rau-platnicilor, deoarece plafonul de la care un creditor poate solicita declansarea falimentului unui debitor a fost majorat. Recent, a fost publicata in Monitorul Oficial, Legea 277/2009 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii 85/2006 privind procedura insolventei. Noul act normativ da o noua definitie insolventei, astfel incit datoriile sa indeplineasca toate cele trei conditii prevazute de lege: sa fie certe, lichide si exigibile, nu doar sa fie mai vechi de 30 de zile de la scadenta. Conform Legii 277/2009, cuantumul minim al creantei, pentru a putea introdusa cererea creditorului, a fost majorat de la 10.000 de lei la 30.000 de lei, iar pentru salariatii care nu si-au primit retributiile, cuantumul creantei pentru a solicita procedura insolventei impotriva angajatorului a ramas la sase salarii medii pe economie. Potrivit aceleiasi legi, "creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat si caruia i-a fost admisa, total sau in parte, o cerere de inregistrare a creantei sale pe tabelele de creante contra debitorului intocmite in procedura si care are dreptul de a participa si de a vota in adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat in calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetița de 2 ani și jumătate din Dolj, dată dispărută, a fost găsită moartă la câțiva metri de casă, într-o zonă cu vegetație deasă

Ziare.com acum 46 minute
Fetiţa de doi ani şi jumătate din judeţul Dolj care fusese dată dispărută, luni, a fost găsită moartă, la câteva sute de metri de casă. Informaţia a fost confirmată pentru News.ro de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Fetiţa a

Ploi și vijelii în cea mai mare parte a țării, până joi seară. Avertizare cod galben pentru mai multe județe - HARTĂ

HotNews acum 56 minute
Ploile se extind și vor cuprinde cea mai mare parte a țării, începând de marți și până joi seară, anunță meteorologii, care au emis și o avertizare cod galben pentru mai multe județe. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock Conform Administrației Națion

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

G4Media acum 16 minute
Industria este un sector economic cheie și care a fost afectat de multiple transformări de-a lungul anilor. Acum, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri și investiții menite să revitalizeze industria grea românească, având în

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum 50 minute
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 3 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 30 minute
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Premier Energy se listează la Bursa de Valori Bucureşti, în urma celui mai mare IPO derulat de o companie antreprenorială în ultimii cinci ani, atrăgând aproape 140 milioane euro

News.ro acum 21 minute
Furnizor şi distribuitor de gaze naturale, precum şi producător, furnizor şi distribuitor de electricitate, Premier Energy a derulat, în perioada 8 – 15 mai, o ofertă publică iniţială prin care a atras 695 milioane lei (aproape 140 milioane euro). E

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Teodor Cilan: „UAV va sprijini întotdeauna învățământul preuniversitar”

Arad24.net acum 43 minute
La finele săptămânii trecute, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a avut loc Conferința internațională „Asigurarea egalității de șanse prin management educațional și servicii de asistență psihopedagogică în contextul provocărilor actuale”, ediț

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°