Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Studenta acuzată de crima de la Medicină a mai făcut o victimă, avocata ei a cedat şi s-a retras

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Claudia Cândea, avocata din oficiu a lui Carmen Bejan nu a mai suportat presiunea cazului şi s-a retras. La doar câteva zile de la scrisoarea lui Carmen Bejan către părinţi în care le cerea să se gândească dacă apărătorul său este unul bun, avocata fetei Claudia Cândea s-a retras. Potrivit avocatei, scrisoarea nu este principalul motiv al retragerii. „S-au spus prea multe despre tatăl meu, care este decedat şi despre familia mea. Am discutat şi cu mama mea şi am luat decizia să mă retrag”, a spus Claudia Cândea. Aceasta a mai spus că a avut şi o discuţie cu fata despre scrisoarea către părinţi.

Carmen Bejan va fi în continuare a părată de doi avocaţi angajaţi de părinţii ei.

Citeşte despre halul în care a ajuns Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara:

Universitatea de Medicină, sex şi şpagă de la Timişoara

Şefi de groază la „Universitatea de sex şi şpagă”

"Căminul 1-2", bordelul de la Medicină

Studenţii de la Medicina din Timişoara reclamă mizeria şi nepăsarea şefilor din universitate

Mahări iresponsabili, putred de bogaţi, conduc universitatea de sex şi şpagă toleraţi de un ministru pasiv

Chiar şi liderii rromilor sunt dezgustaţi de bordelul de la Medicină

Cum a negociat un reporter Click o partidă de amor cu o prostituată de la Medicină

Citeşte cum a evoluat cazul săptămâna aceasta:

Studenta acuzată în crima de la Medicină este incoerentă în arest

Universitatea de Medicină a dublat paza în căminul bordel şi pregăteşte alte măsuri de securitate

Studentul acuzat de crima de la Medicină a cerut să fie testat cu detectorul de minciuni

Blestemul de moarte al rromilor baştani loveşte din nou

Staborul din Timişoara a decis că fata este vinovată de crima

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Elon Musk anticipează apariție de AI mai inteligentă decât oamenii în doi ani, în timp ce CEO-ul Baidu vorbește de un termen de mai mult de 10 ani

HotNews acum 33 minute
​Inteligenţa generală artificială (AGI) va fi disponibilă până în 2026, consideră fondatorul Tesla, Elon Musk, potrivit CNBC. Estimarea acestuia este una mai optimistă decât cea a lui Robin Li, CEO al uneia dintre cele mai mari firme de tehnologie d

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 39 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

Estonia susţine că Rusia i-a îndepărtat balizele de navigaţie de pe râul de frontieră Narva

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii ruşi de frontieră au îndepărtat geamandurile de navigaţie de pe partea estoniană a râului Narva, care separă cele două ţări, au declarat joi autorităţile de la Tallinn, adăugând că vor solicita o explicaţie, precum şi returnarea echipamen

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum o ora
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum 35 minute
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°