În magazine nu găseam în 1989 borş pentru acrit la pungă, aşa că soluţia de bază rămânea borşul făcut în casă. La ţară oamenii au aflat de reţetă din moşi-strămoşi, iar cine nu avea o bunică sau o mătuşă la sat putea să ia reţeta din cărţile de bucate ale vremii.
Lucrarea "Bucătărie şi sănătate", apărută la Editura Tehnică în 1989, ai cărei autori sunt Nicolae Mihai şi Adriana Mihai, propunea o astfel de reţetă: "Pentru prepararea borşului este nevoie de huşte care se pot obţine de la cei care se ocupă de prepararea borşului, dar se pot prepara şi în casă, în felul următor: se amestecă 8 linguri de tărâţe de grâu cu 4 linguri de mălai şi cu o felie de pâine de secară, prăjită şi sfărâmată. Totul se amestecă într-un castron şi deasupra se toarnă, treptat, apă caldă, amestecând mereu, până se obţine o pastă groasă. Castronul, acoperit cu un şervet, se pune la loc cald şi se ţine până amestecul se acreşte, după care se trece la prepararea borşului. Într-un borcan mare de 10 litri (mai bine într-o putină) se pune un amestec de 500 g tărâţe de grâu cu 250 g mălai, împreună cu huştele preparate. Se amestecă bine, apoi se toarnă 7-8 litri apă fiartă şi puţin răcită, se adaugă o felie de pâine de secară sau pâine neagră prăjită şi, după sezon, o crenguţă de vişin, câteva felioare de lămâie sau un ciorchine mic de aguridă. Borcanul se ţine la cald până se acreşte borşul, amestecând de 3-4 ori pe zi cu o lingură de lemn sau cu un băţ. Când borşul este suficient de acru, se pune la rece să se limpezească, apoi partea limpede se trage în sticle care se păstrează la rece. Din drojdia rămasă (huştele de pe fundul vasului) se păstrează circa două ceşti care se pun într-un borcan mai mic, cu puţină apă rece, se leagă borcanul şi se păstrează la rece până se prepară o nouă cantitate de borş".
Pe uliţa mea, mătuşa Constanţa era responsabilă cu prepararea b
