Se tot instruieşte şi se tot judecă, de vreo doi ani, o afacere de diplome false. Trebuie să fi auzit şi dvs despre ce e vorba, căci toate ziarele au urmărit cu indignare fazele „cazului“. Un liceu de provincie – Liceul din Buzău – a eliberat ani de-a rîndul, se pare, prin complicitatea secretarului şi a unor foşti directori, numeroase diplome măsluite, de bacalaureat. În schimbul unei sume de bani, tot cetăţeanul putea deveni bacalaureat fără a mai suporta tirania a opt ani de liceu şi încercarea evident dezagreabilă a unui examen. Examenul are riscuri, diploma însă, nu. Exact, nu se ştie cum se petreceau lucrurile. Fapt e că, de doi ani încoace, cercetările judiciare se ţin lanţ şi, nu mai departe decît ieri, citeam în ziar că Tribunalul din Buzău a audiat o nouă serie de martori pentru a stabili mecanismul prin care se măsluiau cataloagele. Poate vă indignează şi pe dvs această întîmplare. Poate că şi dvs vă spuneţi că falsificatorii de diplome ar trebui puşi – vorba ceea – „la zidul infamiei“, iar deţinătorii diplomelor contrafăcute, scoşi din funcţii. Poate… N-aş vrea să vă contrariez sănătoasa dvs revoltă morală. Vă voi mărturisi însă, cu toată timiditatea de care sînt capabil, că, în ce mă priveşte, nu văd care e vina bieţilor oameni de la Buzău. Nici a celor care au măsluit, nici a celor care s-au servit de hîrtiile măsluite. Pretind, cu alte cuvinte – şi o spun cu glas tare –, pretind anume că o diplomă falsă e tot aşa de bună ca şi o diplomă bună. Sau, dacă vreţi, că o diplomă bună e la fel de falsă cît o diplomă falsă. Amîndouă au exact aceeaşi valoare. Amîndouă atestă cu egală îndreptăţire aceleaşi aptitudini intelectuale. Aş vrea să nu luaţi această afirmaţie drept o glumă. Pe care, de altfel, o confirmă comedia de la Buzău. Vedeţi, cîţiva oameni îşi procură – nu ne interesează cum – anumite diplome. În virtutea lor, candidează la diverse funcţiun