Va trebui să acceptăm că pentru a stabiliza Afganistanul e nevoie de timp,de oameni şi de un efort mai mare din partea tuturor ţărilor NATO. America nu putea să nu atace Afganistanul guvernat de talibani, după atacul lansat de Al-Qaida în 11 Septembrie 2001; iar NATO nu putea să nu participe. De atunci s-au scurs opt ani fără ca Osama bin Laden să fi fost capturat, iar talibanii să fi fost eradicaţi. În aceste condiţii, pentru preşedintele Obama, Afganistanul rămâne principalul front de luptă împotriva terorismului islamic, spre deosebire de războiul din Irak, pe care nu l-a considerat necesar. Curând după preluarea mandatului, preşedintele a dispus trimiterea unui contingent suplimentar de 21.000 de militari spre a face faţă ofensivei talibanilor.
Ideea de bază este că Afganistanul nu mai trebuie să încapă pe mâinile celor care pot periclita securitatea Occidentului. Asta ar însemna instituirea unui guvern, dacă nu democratic (cum visa George Bush), măcar stabil. Un guvern care să stăpânească mozaicul de grupuri etnice şi religioase, de baroni locali cu armate particulare, o ţară măcinată de loialităţi tribale, lupte intestine, brutalitate şi corupţie endemică. Este ceea ce nu au reuşit de-a lungul istoriei nici britanicii, nici - mai tîrziu - sovieticii, care s-au retras după zece ani de ocupaţie.
Talibanii, finanţaţi de comerţul ilicit cu opiu, profită de nemulţumirea cauzată de guvernul slab şi corupt al preşedintelui Karzai. Recâştigă teren sau în orice caz îşi fac prezenţa simţită în mare parte din teritoriul ţării, în special în regiunile din care provin; adică cele din sud-estul Afganistanului, de la graniţa cu Pakistanul, populate de grupul etnic majoritar, paştun.
Confruntaţi cu pierderi din ce ce mai mari de oameni, aliaţii NATO, în principal anglo-americanii, ar fi dispuşi să negocieze cu talibanii ceva mai
