Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Protest pe acoperişul blocului

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Patru bărbaţi din Haţeg au ameninţat că se aruncă de pe bloc în semn de protest că sunt daţi afară din locuinţe.

Cei patru hunedoreni, printre care şi un minor în vârstă de 16 ani, s-au urcat, în această dimineaţă, pe blocul de nefamilişti în care locuiesc şi au ameninţat că se sinucid. În acest fel, aceştia au vrut să protesteze faţă de decizia de a fi daţi afară din imobilul în care domiciliază. Protestatarii au cerut ca la faţa locului să vină autorităţile locale, pentru a discuta situaţia în care se află.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanţei şi poliţişti care au încearcat să-i convingă pe bărbaţi să renunţe la acţiunea de protest şi să coboare de pe clădirea de patru etaje. După două ore de negocieri purtate cu oamenii legii, aceştia au renunţat la protest, înainte să vină reprezentanţii Primăriei.

,,Nu putem face nimic!”

În replică, primarul oraşului Haţeg spune că nu a fost nimic grav şi că problema nu poate fi rezolvată de administraţia locală. ,,Patru oameni s-au urcat pe bloc, au făcut puţină gălăgie, iar apoi au plecat la bar. E vorba de nişte persoane cu antecedente penale, care şi-au pierdut pe băutură casele pe care le-au avut, iar acum cer Primăriei locuinţă. Eu de unde să le dau dacă în ultimii 20 de ani nu s-a mai construit nicio locuinţă socială în tot oraşul? Nu e problema noastră. În plus, locuiesc ilegal în blocul cu pricina, care oricum nu ne aparţine, e proprietate privată, iar dacă urmează să fie daţi afară, e din cauza comportamentului neadecvat pe care aceştia îl au”, a declarat primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş.

Pentru gestul lor, protestatarii au fost sancţionaţi cu amendă de 500 de lei pentru tulburarea ordinii publice

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 50 minute
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 57 minute
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 3 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum 58 minute
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum o ora
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Peste 50°C la Roma, înregistrate într-o filmare Greenpeace Italia cu o cameră termică cu infraroşu. Incendiu de pădure în sud-estul Romei

News.ro acum o ora
Greenpeace Italia a difuzat imagini filmate cu o cameră termică cu infraroşu, la Roma, care a înregistrat o temperatură de peste 50°C, în contextul în care Italia este afectată de anticiclonul african ”Minos”, care provoacă un val de căldură cu temp

Tricolorii la Euro 2024: TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt pentru suporterii care vor să fie alături de naţională la ultimul meci din grupe

News.ro acum 32 minute
TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt, săptămâna viitoare, pentru suporterii care vor să fie alături de tricolori la ultimul meci din grupele Euro 2024. În contextul în care, în data de 26 Iunie, pe stadionul din Fr

Ministerul de Finanţe: Preţul poliţelor de asigurare obligatorie rămâne plafonat până la 30 septembrie

News.ro acum 57 minute
Preţul poliţelor de asigurare obligatorie RCA rămâne plafonat până la 30 septembrie, în urma unei decizii luate, vineri, de Guvern, la propunerea Ministerului de Finanţe. ”La propunerea MF, Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septe

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 8 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°