Astronomii au descoperit prima planetă cu orbită în direcţia opusă rotirii stelei sale, scrie BBC.
Planetele se formează din acelaşi tip de nor gazos care dă naştere şi unei stele, ceea ce face ca, în mod tradiţional, ele să orbiteze în aceeaşi direcţie în care se roteşte şi steaua.
Noua planetă, numită WASP-17b, este posibil să fi fost împinsă în această mişcare inversă în urma unei ciocniri cu o altă planetă sau cu o stea.
Astronomul Coel Hellier, de la Universitatea Keele din Staffordshire, din Marea Britanie, spune că plantele cu orbite retrograde sunt foarte rare. Direcţia orbitelor este cunoscută pentru câteva zeci de planete în afara sistemului nostru solar, acesta fiind singurul caz de orbită retrogradă.
În viziunea profesorului Hellier, cauza inversării orbitei planetei este, cel mai probabil, o ciocnire cu o stea din apropiere.
WASP-17b este ce-a dea şaptesprezecea planetă din afara sistemului nostru solar descoperită de consorţiul care cuprinde mai multe universităţi britanice.Planeta este de aproape două ori mai mare decât Jupiter. WASP-17b a fost descoperită prin intermediul camerelor care monitorizează mii de stele.