La începutul anilor ’90, cînd Bucureştiul arăta ca un bazar, iar "centrele comerciale" erau dughenele de la colţul străzii, oricine avea spirit de întreprinzător şi ceva bani puşi deoparte putea să-şi deschidă o mică afacere. Locatarii blocurilor socialiste, oameni obişnuiţi cu slujbe dintre cele mai banale, dar care deveniseră dintr-o dată nesigure, în întreprinderi care erau pe butuci, căpătau curaj, luau iniţiative şi-şi scoteau măsuţele pliante în stradă pentru a vinde ceva, orice. Pentru că legile care îi priveau în mod direct pe vînzătorii de acadele şi de nasturi erau confuze, iar şpăgile rezolvau pe loc problema unui "spaţiu comercial", trotuarele se umpluseră de tarabe improvizate, scările de bloc fuseseră împărţite în două (unele mai sînt şi astăzi), iar una dintre jumătăţi era ocupată de rafturi şi de clasicul frigider Arctic, cu bere la rece, garajele se transformau în ateliere auto unde patronul te îmbia şi cu o ciorbă de burtă "la botul calului", în WC-uri publice se amenajau baruri de noapte.

Unii au rezistat, pentru alţii aceasta a fost o unică şi irepetabilă aventură de tranziţie. E impropriu să spunem că au dat faliment. Le-a mers cît le-a mers, apoi şi-au luat din stradă catrafusele, măsuţa şi scaunele, şlapii chinezeşti pe care nu reuşiseră să-i vîndă şi au urcat înapoi, în apartamentele lor de bloc. Şi pentru că întreprinderile se închiseseră, au început să-şi caute noi ocupaţii. Au rămas cu vagi regrete şi cu o nostalgie după vremurile în care nu trebuia să semneze nici o condică, iar măturătorii şi şoferii de taxi din intersecţie îi salutau cu: "Să trăiţi, şefu’!".

Pionierii de ieri, corporatiştii de azi

Una dintre primele iniţiative private de pe Calea Moşilor, în peisajul gri al magazinelor de stat, dominat de Fortuna şi de Mobila, a fost un centru de copiere. Copy cop a avut şi prima firmă luminoasă, portocalie, care ec