Tulburator de adevarat pentru imaginatia stomacului meu: marii specialisti ai faptului culinar au o medie de varsta foarte inaintata! Nimic intamplator, nu-i asa?
Sa traiesti gourmet reprezinta un crez existential cu deplina acoperire in speranta de viata. Sa si scrii gourmet, iata, deja, sa descoperi genul literar de viata lunga! Doar un exemplu as vrea sa va dau. Zilele trecute, lucrand la notele unei carti de Constantin Bacalbasa, am realizat ca, daca mananci bine si scrii la fel de bine despre asta, ai toate sansele sa te apropii de 80 de ani. Insusi Bacalbasa (autor al capodoperei "Dictatura gastronomica") a dus-o pana la exact 79 de ani. (Si, cu cinism alimentar & livresc, as putea adauga: in vreme ce fratele sau, Anton Bacalbasa, semnatarul faimoaselor satire cazone grupate in jurul lui "Mos Teaca", nu a reusit decat un scor submediocru – abia 34 de ani.)
Desigur, aici, la portile Orientului, unde tot ritualul mesei literare este luat "a la legere", s-ar putea ca acest calcul sa fie unul nesemnificativ, iar mancaii cu staif sa cedeze, mai degraba, de infarct (Radu Anton Roman – 57), de prea multe stridii (Take Ionescu - 64) sau de carnati picanti indigesti (…numai ca fratele bunicii mele, Alexandru Rapeanu, fost mare combatant la Mon Jardin-ul interbelic, a scos un rezultat senzational – 97!).
Asadar, sa luam cazurile celor care au teoretizat arta de a trai mancand frumos. Brillat-Savarin (in imagine), adica tatal "Fiziologiei gustului" si al aforismului "Spune-mi ce mananci ca sa-ti spun cine esti", a scos un nu foarte spectaculos 71, dar, pe la 1822, asta nu era un rezultat de ignorat. Contemporanul sau, Grimod de la Reyniere (care, intre 1803-1812, ignorand razboaiele din jurul sau, realiza editiile anuale ale unui savuros "Almanah al gurmanzilor"), pluseaza la 79. In schimb, un secol mai tarziu, Auguste Escoffier, cel care, prin
