Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Afacerile româno-maghiare prind concretețe

Publicat in Adevarul, vineri 14 august 2009 ·

Ieri a avut loc, la Hotel Elite, Forumul de cooperare româno-maghiară în agricultură. De la industria berii la turism balnear, bihorenii și maghiarii își dau mâna, pentru profit.

Berea Ursus și Timișoreana, dar și Heineken și Stella Artois, au la bază orzoiacă din Bihor, de la un producător din Valea lui Mihai. Firma Gabitar a vândut, în 2008, 300 de tone de orzoiacă de bere, companiei Granit Agriculture din Budapesta, furnizor al respectivilor producători de bere. În 2009, cantitatea vândută a fost de 250 de tone. Acesta este un exemplu de parteneriat româno-maghiar, în domeniul agriculturii.

Cooperare în agricultură

Pentru ca firmele din Bihor să stabilească din ce în ce mai multe legături de afaceri cu cele din Ungaria, în special cele din zona de graniță, Federația Patronilor (FP) Bihor a demarat proiectul “Cooperare transfrontalieră româno-maghiară pentru afaceri”, finanțat prin PHARE CBC cu 137.000 de euro. Ca ultim pas al acestui proiect, circa 50 de producători agricoli din Bihor și din Hajdu-Bihar s-au întâlnit în această dimineață, la Hotel Elite, în cadrul Forumului de Cooperare Economică Româno-Maghiară în agricultură. Tiberiu Tarcza, manager la firma Gabitar, a participat la forum, în speranța identificării unor noi oportunități de afaceri. “Vrem să vindem în Ungaria cereale și plante tehnice”, a spus Tiberiu Tarcza. La fel ca acesta, Petru Țiț Andreescu, manager la Comcereal, speră să găsească parteneri de business, peste graniță. “Produsele ungurilor sunt mai vandabile, mai ieftine”, a constatat Petru Țit Andreescu.

Turiștii din Hajduszoboszlo, au gratuit în Băile Felix

Forumul adresat agricultorilor este ultimul din seria celor șase, derulat de FP Bihor, în acest an, pe mai multe segmente (turism, medical, construcții, panificație și transporturi). Ca urmare a forumului dedicat întreprinzători

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 28 minute
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°