Societatea românească este astăzi precum o fregată în vreme de furtună. Comparaţia nu este forţată. Ci doar generată de Ziua Marinei Române, aniversată azi, 15 august. Dar la nici una dintre activităţile programate pentru onorarea marinarilor de ieri şi de azi nu s-a dezvăluit cel mai ascuns... secret. Emoţia lor! Cea de pe timpul furtunilor care le-au testat curajul în misiunile efectuate pe mări şi oceane.
Aron Mihai, Gheorghe Anghelescu, Traian Atanasiu, Corneliu Rudencu, Gheorghe Marin şi Dorin Dănilă sunt amiralii care au condus după 1989 Forţele Navale Române. Personalităţi puternice, cu mandate diferite, în restructurarea, din ultimele două decenii, a Marinei Militare. Imaginea fiecăruia s-a estompat sau se menţine în memoria colectivă funcţie de modul cum a înfruntat adversităţi pasagere, spre mai binele camarazilor din cea mai puţin numeroasă, dar extrem de orgolioasă categorie de forţe armate.
Cel mai longeviv la timona comunităţii marinarilor militari a fost Gheorghe Anghelescu (1990-1997). Septenatul său a fost marcat de rigoare şi severitate. Calităţi recunoscute şi azi în Clubul Amiralilor, organizaţie cu o conduită tipică celor mai elegante cluburi din înalta societate britanică.
I-a urmat Traian Atanasiu, liderul care în următorii cinci ani a condus Marina Militară cu surâsul pe buze. La un marş al actualei fregate Mărăşeşti - început la Constanţa şi terminat în La Spezia/Italia, port de întâlnire cu viitorii aliaţi - am fost prezent, ca jurnalist, la bordul acestei Bătrâne Doamne. Nava fusese atunci surprinsă de o furtună de gradul 7, în Marea Mediterană. Când am urcat în cabina unde mă aşteptam să fie doar comandantul i-am observat lângă timonă, într-un dialog febril, cu un ochi la hartă şi altul la marea dezlănţuită, pe amiralul Atanasiu şi pe comandorul Preda, cel căruia i se subordona echipajul navei.
@N_P