Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu despre absenta sa de la Ziua Marinei „Anul asta am preferat Gorjul"

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 15 august 2009 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Tismana, că anul acesta a preferat să meargă în judeţul Gorj, de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, decât să se ducă în Bucovina sau la Constanţa, unde în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei.

"Anul ăsta am preferat Gorjul", a spus Băsescu, după ce a fost întrebat de ce a venit la Tismana şi nu s-a dus la Ziua Marinei, aşa cum obişnuia în anii trecuţi, după cum relatează Realitatea Tv.

Şeful statului a participat la Mănăstirea Tismana la slujba de Adormirea Maicii Domnului, împreună cu soţia sa, Maria. Deşi a fost întâmpinat şi salutat la sosire de sutele de oameni veniţi la mănăstire, vizita şefului statului nu a fost lipsită de incidente. La plecare, un cetăţean a strigat după el :"Huo. Hoţule. Ce cauţi la Tismana?".

Preşedintele a fost întâmpinat la sosire, în jurul orei 11.30 de subprefectul de Gorj, Marcel Romanescu, şi de oficialităţi locale. Preşedintele a parcurs pe jos drumul de câteva sute de metri de la locul în care a coborât din maşină şi până la mănăstire, fiind aclamat de sutele de oameni aflaţi pe cele două margini ale drumului. Şeful statului a asistat la slujbă în curtea mănăstirii după care a intrat în biserică şi s-a închinat la sfintele moaşte.

Mii de persoane au venit, sâmbătă, la Mănăstirea Tismana, unde slujba de Adormirea Maicii Domnului este oficiată de un sobor de preoţi şi de mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu. Tot sâmbătă, la câţiva kilometri de mănăstire, are loc şi târgul de la marginea pădurii Şarşori, unde se desfăşară Festivalul cântului şi portului oltenesc "Tismana 2009", iar în mai multe localităţi sunt organizate serbări prilejuite de Ziua Minerului, şeful statului primind invitaţii în acest sens de la conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi de la Federaţia Naţională Mine Energie.

www.realitatea.net

Preşedint

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 41 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum 45 minute
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care femeile gravide, lăuzele şi părintele singur din familia monoparentală nu pot fi obligaţi să presteze muncă de noapte

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Actul normativ prevede că femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi părintele singur din familia mo

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Atenţie şoferi! Restricţii pe autostrăzile A2, A4 şi A1 din cauza unor lucrări

Mediafax acum 33 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18.00, se fac lucrări de înlocuire a portalului VMS pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 196, pe raza locali

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum 53 minute
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Gerald Simonis, candidat independent la Primăria Moșnița Nouă: „Banii comunității trebuie cheltuiți pentru nevoile oamenilor” (P)

Press Alert acum o ora
În 2020, după alegerile locale, în Moșnița Nouă spiritul civic a crescut simțitor, comunitatea s-a trezit și a devenit mult mai activă, locuitorii de aici își cer drepturile legale, cer investiții și seriozitate din partea administrației. Astăzi, m

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°