E limpede că trebuie să fii naiv să crezi că exhibarea trăirilor religioase îţi aduce puncte electorale în actualul context social. Politicienii care îi consideră proşti pe români se înşală amarnic. La fel şi consilierii acestora, ridicol de neinspiraţi în ultima vreme.

Pe aceia care încă se mai urnesc din propriile case în ziua alegerilor, pentru a se duce la secţiile de votare, îi poţi trata oricum (s-a văzut doar!), însă nu ca pe nişte proşti.

Nu vorbim aici de conaţionalii noştri dispuşi să-şi vândă votul pe o pungă de zahăr, o sticlă de ulei şi două brichete. Sunt şi ei printre noi, mai mulţi sau mai puţini, oricum suficienţi pentru a sălta partidele peste ceea ce reprezintă ele în realitate. Numai că aceştia din urmă sunt o categorie aparte şi, nu de puţine ori, le-au oferit surprize neplăcute mituitorilor. Au luat de la toţi şi au votat cu cine au vrut. Practic, au aplicat „strategia” celor care se chinuiau să le cumpere conştiinţa – „Îţi spun ceea ce vrei să auzi şi fac aşa cum vreau eu!”

Lăsându-i deoparte pe românii care (mai) votează, nu poţi să nu zâmbeşti amar când vezi penibilul la care se expun liderii partidelor româneşti. De fapt, am sentimentul acut că, de la începutul anilor ’90 şi până acum, am mers din rău în mai rău în privinţa calităţii clasei politice. Cât despre sfătuitorii membrilor acesteia, ce să mai vorbim?!

Este jenant să nu pricepi nici în ruptul capului că ideea de „baie de mulţime” este caducă, chiar şi după două decenii de politică şleampătă. Dar de-a dreptul năucitoare este seninătatea infantilă cu care „oamenii de stat” acceptă ca filialele de partid să le organizeze „băi de mulţime” sau un „public prietenos”. Nici măcar o reacţie spontană şi sinceră a unei mulţimi, asemenea celei de la Festivalul de Jazz de la Gărâna, la care Elena Udrea a ţinut morţiş să participe, nu pare să le de