Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pustoiaca talharita de prietenul iubitului

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 17 august 2009 ·

Momente de groaza pentru o pustoiaca de numai 16 ani care a fost agresata si talharita in timpul noptii chiar de prietenul iubitului sau. Minora se afla impreuna cu prietenul, in masina, intr-o poiana de langa Lacul Venetia cand a fost acostata de o persoana necunoscuta. Sub amenintarea cutitului, pustoaica a fost somata sa scoata banii. Cuprinsa de teama, fata a scos banii pe care ii avea in portofel, suma de 310 lei, si i-a dat hotului, cel mai bun prieten al iubitului sau. Multumit peste masura de prada banoasa, hotul si-a pierdut urma. Intreaga poveste este invaluita de mister, iar anchetatorii au incercat sa faca lumina. Inca de la inceput oamenii legii nu au exclus faptul ca infractorul ar avea legatura cu prietenul pustoaicei, un tanar de 20 ani. Aceasta in conditiile in care prietenul minorei a fost trecut cu vederea de catre infractor. "Echipa operativa constituita din lucratori din cadrul Biroului Investigatii Criminale a continuat cercetarile in vederea depistarii celor care au comis o talharie pe data de 19 iulie 2009 asupra unei minore de 16 ani, din judetul Iasi", a declarat Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi. La scurt timp dupa incident, anchetatorii au reusit identificarea autorului talhariei: prietenul iubitului fetei. Acesta a fost dus la sediul Politiei Municipiului Iasi, unde a fost audiat." In urma investigatiilor efectuate, politistii au identificat suspectul care a fost condus la sediul Politiei Municipiului Iasi si cercetat, iar in baza probatoriului administrat s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de acesta pentru savarsirea infractiunii de talharie", a declarat Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi.

Momente de groaza pentru o pustoiaca de numai 16 ani care a fost agresata si talharita in timpul noptii chiar de priet

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena LASCONI a fost desemnată candidata USR la alegerile prezidențiale: „2024 este anul în care putem salva democrația”

Gandul acum 16 minute
Elena Lasconi a fost votată, în Congresul USR de sâmbătă, să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Din cele 581 de buletine de vot utilizate, Elena Lasconi a primit 531 de voturi (94,31%), Octavian Berceanu – 25 voturi (4,44%), iar D

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 2 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR pentru Preşedinţia României

Mediafax acum 26 minute
Elena Lasconi a fost aleasă, sâmbătă, candidatul USR pentru Preşedinţia României. Ea a fost preferată de aproape 95% dintre cei prezenţi la congresul partidului.

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum o ora
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum 2 ore
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 4 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Vremea

București
acum

35°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°