Un tânăr de 27 de ani, din comuna Rusăneşti, şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. Accidentul rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Cilieni. Marius Ionuţ B., de 25 ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit carosabilul. Maşina s-a lovit de un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului. În urma impactului, Mihai D., pasager în autovehicul, a decedat pe loc. Trupul fără viaţă al bărbatului a fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii de un echipaj de la Descarcerare.
În accident a fost rănit şi conducătorul auto, dar acesta a scăpat cu viaţă. El a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii nu au putut stabili deocamdată din ce cauză şoferul a pierdut controlul volanului. „Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite acte premergătoare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă“, a declarat Roxana Filip, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt. Cercetările continuă în acest caz. Un tânăr de 27 de ani, din comuna Rusăneşti, şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. Accidentul rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Cilieni. Marius Ionuţ B., de 25 ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit carosabilul. Maşina s-a lovit de un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului. În urma impactului, Mihai D., pasager în autovehicul, a decedat pe loc. Trupul fără viaţă a