Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săritură pentru viitor

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 ·

Socotită a fi o speranţă a atletismului românesc, vicecampioana de tineret Cristina Bujin (21 de ani) a prins finala CM de seniori la triplusalt, cu al 7-lea rezultat din calificări. România are un viitor în atletism. O dovedesc rezultatele obţinute şi anul acesta la CE şi la CM de juniori şi tineret, dar şi în primele două zile ale Mondialelor de seniori. Debutul ediţiei cu numărul 12 a CM în aer liber, de la Berlin (15-23 august), nu a adus o medalie României – una sau două şi-au propus să câştige atletele noastre -, ci doar calificarea în două finale.

O performanţă deosebită a înregistrat Cristina Bujin (Farul), care va fi implicată astăzi, în jurul orei 21.00, în lupta pentru medalii. Sâmbătă, tânăra de 21 de ani a ocupat locul 4 în grupa B a calificărilor, cu al şaptelea rezultat din concurs. Constănţeanca a debutat tare, reuşind 14,22 m, cu care s-ar fi calificat oricum. A avut apoi o sincopă (12,82 m), pentru a reuşi 14,29 metri la ultima încercare. Cel mai bun rezultat (14,62 m) din calificări l-a înregistrat chinezoaica Limei Xie.

Cristina şi-a dorit foarte mult să prindă această finală, iar reuşita de acum era anunţată de rezultatele înregistrate recent, la Naţionale – a stabilit cele mai bune performanţe personale la săritura în lungime (6,38 m) şi la triplusalt (14,42 m). În luna iulie, la CE de tineret de la Kaunas (Lituania), sportiva legitimată la Farul a cucerit medalia de argint, cu 14,26 m.

De subliniat ambiţia, puterea de luptă şi tăria de caracter a Cristinei, care în acest an a fost greu încercată de moartea fratelui ei, Claudiu (Farul/Steaua), săritorul în lungime şi, totodată, componentul lotului naţional, răpus de cancer la numai 24 de ani. 

Evoluţii neconvingătoare au avut, în schimb, Cristina Casandra (3.000 metri obstacole) şi mai ales Anca Heltne (greutate), care nu au reuşit să treac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 58 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 35 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 57 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°